Cod PORTOCALIU pentru județul Hunedoara și alte peste 20 de județe

Avertizarea de instabilitate atmosferică accentuată este valabilă începând cu ora 13:00 și  va dura până aproape de miezul nopții. Sub codul portocaliu va fi județul Hunedoara și peste 20 de județe din țară. Meteorologii avertizează că vor cădea ploi torențiale, iar vântul va sufla cu intensificări violente, viteza la rafală poate ajunge la peste 80 km/h.

Interval de valabilitate: 25 august, ora 13:00 – 25 august, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, local în Oltenia și vestul Munteniei, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp”, potrivit ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *