Coduri galben şi portocaliu de caniculă, respectiv furtuni, în majoritatea regiunilor

Meteorologii au emis mai multe avertizări, marţi fiind Cod galben de caniculă în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare. Până marţi seară, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local Moldova, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei va fi Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în timp ce în judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vaslui va fi Cod portocaliu. În cursul nopţii se vor semnala furtuni în judeţele Constanţa şi Tulcea. De miercuri şi până vineri, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic în toată ţara.

„În cursul zilei de marţi (22 iunie) în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creştere. În vestul şi sud-vestul teritoriului şi izolat în rest indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 34 şi 37 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 19…20 de grade”, arată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în avertizarea Cod galben.

Un alt Cod galben, dar pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată, va fi valabil, marţi, între orele 12.00 şi 22.00, în zonele de munte, Oltenia, Dobrogea, local Moldova, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei

„În intervalul menţionat, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp”, spun meteorologii.

Astfel de fenomene vor fi, pe alocuri, şi în restul ţării.

De marţi, de la ora 22.00, până miercuri, la ora 10.00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în judeţele Constanţa şi Tulcea.

Astfel, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în judeţele Constanţa şi Tulcea instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată. Vor fi ploi torenţiale şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi 25-35 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Totodată, judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vaslui se vor afla, marţi, între orele 12.00 şi 22.00, sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.

„În judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vaslui vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40…60 l/mp”, mai arată ANM.

O altă avertizare Cod galben, de caniculă, val de căldură şi disconfort termic, va în vigoare de miercuri până vineri, în toată ţara.

„În intervalul menţionat valul de căldură va cuprinde treptat toată ţara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş şi în vestul şi nord-vestul Transilvaniei, iar joi şi vineri (24 şi 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopţi tropicale)”, anunţă meteorologii.

Îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, la deal şi la munte, mai ales după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

Pentru miercuri, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu privind val de căldură şi disconfort termic accentuat, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare.

„În judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă şi disconfortul termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, iar în cursul nopţii nu vor coborî, în general, sub 22…25 de grade.

Joi şi vineri, disconfortul termic se va accentua şi în Oltenia, Maramureş şi cea mai mare parte a Transilvaniei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *