Comisia Europeană menţine MCV pentru România

Comisia Europeană menţine MCV pentru România, precizând că, de la ultimul raport, din noiembrie 2018, a constatat o involuţie faţă de progresele înregistrate în anii precedenţi, situaţie care constituie o sursă de preocupare majoră. De asemenea, evoluţia situaţiei în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie. Comisia Europeană afirmă, în raport, că au existat situaţii în care Secţia specială pentru investigarea magistraţilor a intervenit pentru a schimba cursul anchetelor penale într-un mod care ridică îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea sa. Documentul invocă drept argument pentru utilizarea Secţiei speciale ca instrument de presiune politică ancheta declanşată împotriva unor oficiali CE, iar dosarul deschis Laurei Codruţa Kovesi în perioada candidaturii pentru postul de procuror şef european constituie exemplul pentru suspiciunea privind lipsa de obiectivitate. Comisia Europeană afirmă, însă, în comunicatul referitor la raportul MCV, că progresele înregistrate de Bulgaria sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele asumate în momentul aderării la UE. Decizia finală privind ridicarea MCV va fi luată după consultarea Consiliului UE şi a PE.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis, marţi, o reacţie la Raportul MCV, în care face referire la împrejurările dificile în care procurorii şi-au desfăşurat activitatea, dar şi la atacurile împotriva activităţii lor, modificările succesive aduse cadrului legislativ aplicabil şi posibilitatea punerii la îndoială a autorităţii deciziilor definitive. ”Constatând că rezultatele activităţii în combaterea corupţiei la nivel înalt rămân solide, raportul remarcă semne că presiunea continuă la care au fost supuse instituţiile cheie în combaterea corupţiei”, a transmis DNA.

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU Privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *