Comisia Europeană propune crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19

Comisia Europeană a propus miercuri crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19, document care va constitui dovada că o persoană a fost vaccinată anti-COVID sau are un test negativ de COVID sau a trecut prin boală.

 

Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliu. În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverinţelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare. Sistemul de adeverinţe electronice verzi este o măsură temporară, care va fi suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul urgenţei la nivel internaţional în domeniul sănătăţii cauzate de COVID-19.

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *