Comisia Europeană vrea să ajungă la un acord cu Moderna pentru milioane de vaccinuri destinate Covid-19

Comisia Europeană vrea să ajungă la un acord cu compania americană Moderna pentru milioane de vaccinuri destinate Covid-19, la un preţ de sub 25 de dolari doza, a declarat un oficial al UE implicat în discuţii, transmite Reuters.

Moderna a anunţat luni că vaccinul său experimental are o eficacitate de 94,5% pentru prevenirea Covid-19, pe baza datelor preliminare ale unui studiu clinic de fază finală, devenind al doilea producător de medicamente care a raportat rezultate peste aşteptări, după ce Pfizer şi BioNTech au anunţat săptămâna trecută că vaccinul lor candidat are o eficacitate de peste 90%.

UE este implicată în discuţii cu Moderna pentru vaccinul experimental destinat noului coronavirus cel puţin din luna iulie, arată un  document intern obţinut de Reuters.

Oficialul european a spus că acordul ar putea avea loc în următoarele zile. Discuţiile se concentrează pe aspectele legale ale contractului, neexistând probleme legate de preţ sau de răspundere juridică.

Preţul negociat este de sub 25 de dolari pe doză, a mai spus oficialul, care a refuzat să ofere alte detalii.

Moderna nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.

Statele Unite au plătit Moderna 15 dolari pe doză, pentru a contracta 100 de milioane de vaccinuri, într-un acord de 1,5 miliarde de dolari convenit în luna august. La acest preţ s-a adăugat o finanţare de 1 miliard de dolari primită de Moderna pentru vaccin, preţul combinat ajungând la 25 de dolari, potrivit termenilor acordului care au fost făcuţi publici.

Washingtonul are opţiunea de a cumpăra alte 400 de milioane de doze din acest vaccin, la un preţ nedezvăluit.

Vaccinul Moderna este administrat în două doze.

Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a afirmat pe Twitter că rezultatele Moderna sunt „încurajatoare” şi că noile acorduri UE cu producătorii de vaccinuri ”vor veni în curând”.

„Negocierile cu compania sunt în curs de desfăşurare. Încă nu am încheiat sau semnat un contract ”, le-a spus Kyriakides parlamentarilor UE într-o audiere de luni.

Un purtător de cuvânt al Comisiei nu a răspuns la întrebările privind preţul şi calendarul unui posibil acord cu Moderna.

Pe 24 august, Comisia, care poartă discuţii cu producătorii de vaccinuri în numele statelor UE, a anunţat că discuţiile preliminare cu Moderna au fost încheiate în scopul semnării unui contract pentru furnizarea a 80 de milioane de doze din vaccinul acesteia, cu opţiunea de a cumpăra alte 80 de milioane.

Săptămâna trecută, Comisia a ajuns la un acord cu Pfizer şi BioNTech cu privire la furnizarea potenţialului lor vaccin COVID-19, la câteva ore după ce companiile şi-au anunţat rezultatele pozitive, au declarat oficialii UE, adăugând că momentul a fost o coincidenţă.

Semnarea oficială a contractului este aşteptată la sfârşitul acestei săptămâni.

Un oficial a declarat pentru Reuters că UE a fost de acord să plătească mai puţin de 19,50 dolari pe doză companiilor Pfizer şi BioNTech, adăugând că preţul reflectă parţial sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania pentru dezvoltarea medicamentului.

De asemenea, UE a încheiat acorduri de aprovizionare cu AstraZeneca, Johnson & Johnson şi Sanofi pentru vaccinurile lor experimentale destinate COVID-19.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.