Concurență mare pentru construirea creșei din Orăștie

Șapte asocieri de zeci de firme au depus ofertă pentru construirea creșei de la Orăștie. Compania Națională de Investiții a  scos la licitație contractul în valoarea de peste 8,4 milioane de lei, iar în cadrul procedurii au fost depuse oferte din partea a șapte asocieri de firme din întreaga țară.

În total, în cadrul celor șapte asocieri care au depus ofertă se regăsesc 54 de societăți care au calitate de subcontractant sau ofertanți.

Banii pentru realizarea investiției provin de la bugetul de stat.

„Creșa va putea asigura spațiul necesar pentru 7 grupe/70 de copii între 1-3 ani și va beneficia de dotări precum: camere de joacă, dormitoare, spațiu de luat masa, cabinet medical și spații de joacă în aer liber. Consider că lucrurile evoluează pozitiv în vederea obținerii finanțării pentru acest obiectiv, necesar îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă a hațeganilor și în strictă concordanţă cu nevoile actuale din orașul nostru”, arată Adrian Pușcaș, primarul orașului Hațeg.

În județul Hunedoara și nu numai este o nevoie acută de creșe. În localitățile mici nu există astfel de instituții unde părinții să își poată lăsa copiii.

La nivelul municipiului Orăștie funcționează o singură creșă, Creșa Municipală, care are un număr total de 26 locuri.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *