Patru hunedoreni, condamnați pentru trafic de droguri, au fost săltați de polițiști

Patru bărbaţi, condamnaţi definitiv Tribunalul Hunedoara pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și constituire de grup infracțional organizat, au fost depistaţi de poliţişti pe raza municipiilor Petroşani şi Vulcan, în urma unor acţiuni, şi depuşi în Penitenciarul Deva.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului  Petroşani au organizat o acţiune în cadrul căreia au pus în executare de trei mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Hunedoara pe numele unor bărbaţi din municipiul Petroşani.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat un bărbat în vârstă de 57 de ani, condamnat de instanţa de judecată, la data de 07.03.2019, la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și constituire de grup infracțional organizat.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, a fost depistat un tânăr de 27 de ani, condamnat de aceeaşi instanţă de judecată la o pedeapsă de 2 ani și 7 luni de închisoare cu executare şi un tânăr de 25 de ani, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 9 luni (ambii, tot pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și constituire de grup infracțional organizat).

Cei trei petroşăneni au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Petroșani, de unde au fost escortați la Penitenciarul Deva, unde îşi vor executa pedepsele privative de libertate.

Tot ieri, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Vulcan au depistat pe raza Municipiului Vulcan, în urma unei acţiuni, un bărbat de 56 de ani, din municipiul Vulcan, pe numele căruia Tribunalul Hunedoara a emis, la data de 07.03.2019, un mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.

În baza mandatului, cel în cauză a fost depus la Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *