Autoritățile locale cer Guvernului să aprobe bugetul pentru anul 2020 până la finalul acestui an

Consiliile Judeţene, toate cele 109 municipii şi comunele din România cer Guvernului să aprobe, conform legii, bugetul pentru anul 2020 până la finalul acestui an. Structurile asociative reprezentative au semnat un acord şi au transmis premierului şi Ministerului Finanţelor solicitările referitoare la echilibrarea bugetelor pentru anul 2020.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene (UNCJR), Asociaţia Municipiilor din România (AMR), Asociaţia Comunelor din România (ACoR) au transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că, în concordanţă cu Acordul semnat între cele trei structuri asociative ale administraţiei publice locale din România, au transmis primului ministru şi ministrului Finanţelor Publice, solicitările referitoare la echilibrarea bugetelor pentru anul 2020.

UNCJR, AMR şi ACoR au transmis Guvernului României cinci solicitări.

În primul rând, reprezentanţii administraţiei locale cer modificarea articolelor 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, astfel încât finanţarea unităţilor administrativ-teritoriale să fie reglementată prin Legea finanţelor publice locale şi nu prin Legea bugetului de stat, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani.

De asemenea, cer ca modificarea celor două articole să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020.

În plus, structurile asociative cer respectarea următorului calendar de aprobare a Legii bugetului de stat pe anul 2020:

• Depunerea de către MFP la Guvern, pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie 2019;
• Depunerea de către MFP la Guvern a proiectului Legii bugetului, până la data de 15 octombrie 2019;
• Supunerea proiectului spre adoptarea Parlamentului, cel mai târziu până la data de 1 noiembrie.

”Începând cu ianuarie 2020, finanţarea sistemului de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi judeţelor să se aloce integral de la bugetul de stat, prin asigurarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată cu destinaţie specială, fără ca acestea să greveze bugetele minime de funcţionare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor”, ai cer reprezentanţii consiliilor judeţene, cei ai municipiilor şi ai comunelor din ţară.

În plus, se solicită constituirea, începând cu anul 2020, a unui Fond de creditare nerambursabilă pentru unităţile administrativ-teritoriale în vederea asigurării contribuţiei proprii a acestora la proiectele finaţate din fonduri externe nerambursabile.

”Contribuţia proprie a UAT-urilor va fi finanţată din Fond astfel: cuantum de ½ la semnarea contractului de finanţare a proiectului, iar diferenţa de ½ la finalizarea implementării proiectului”, au mai transmis structurile asociative din administraţia publică locală.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *