Coronavirus – OMS prevede o pandemie „foarte lungă”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), reunită sâmbătă la Geneva, a avertizat că pandemia de coronavirus va fi „foarte lungă”, scrie AFP.

Comitetul de urgenţă al organizaţiei, reunit de vineri pentru a patra oară ca să reevalueze pandemia”, a subliniat că durata sa va fi cu siguranţă foarte lungă”, a indicat OMS în comunicat.

„OMS continuă să estimeze că riscul de Covid-19 este foarte crescut”, adaugă comunicatul. „Comitetul de urgenţă” (compus din 18 membri şi 12 consilieri) „a subliniat importanţa unui răspuns care trebuie să fie naţional, regional şi global” în faţa pandemiei.

Coronavirusul a infectat cel puţin 17,6 milioane de persoane în lume şi a provocat peste 680.000 de morţi, potrivit unui bilanţ făcut de AFP plecând de la surse oficiale.

Comitetul de urgenţă a cerut OMS să furnizeze tuturor ţărilor instrucţiuni pragmatice ca răspuns la pandemie, „cu scopul de a reduce riscul ca reacţiile la epidemie să nu slăbească, în contextul presiunilor socio-economice”.

Comitetul recomandă de asemenea ca OMS să accelereze cercetările referitoare la virusul încă necunoscut, în special originea sa animală şi eventualele mijloace de răspândire pe cale animală.

El a cerut să fie clarificate „modurile de transmitere (a virusului), potenţialele mutaţii, imunitatea, protejarea”.

Reuniunea comitetului, care a durat şase ore, s-a desfăşurat la OMS Geneva. Este prevăzut să se întâlnească din nou în trei luni.

„Această pandemie este o criză sanitară aşa cum nu vedem decât una pe secol şi efectele sale se vor resimţi în deceniile care vor veni”, a declarat vineri directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *