Cozi infernale la Punctul de trecere a frontierei Nădlac I. Modificări de orar sub anumite condiții

Mii de persoane și sute de mijloace auto au intrat în țară de la începutul săptămâni prin Punctul de trecere a frontierei Nădlac I, însă numărul a fost depășit de cei care au luat drumul Europei. Deși s-a lucrat la capacitate maximă, prin 6 căi de intrari și ieșiri din țară, timpii de așteptare în vamă au fost de ore întregi, iar cozile la frontiera de vest, s-au întins pe mai mulți kilometri.

În acest sens autoritățile maghiare au fost nevoite  să impună unele condiții în ceea ce privește tranzitarea de către cetățenii Uniunii Europene, modificând orarul pentru intrarea în Ungaria prin punctul de trecere a frontierei Nădlac I.

”În urma înțelegerilor bilaterale dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând din data de 05.05.2020, autorităţile maghiare vor permite intrarea în Ungaria, cetăţenilor Uniunii Europene, în scopul rămânerii pe propriul teritoriu sau tranzitării acestuia, în intervalul orar 07.00 – 01.00 (ora României).  

Formalitățile de frontieră se derulează prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, intrarea în ţara vecină fiind permisă numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– interviu în cadrul căruia va fi evaluată starea de sănătate, condiţia esenţială fiind lipsa simptomelor de infectare cu noul COVID 19;

– îndeplinirea condiţiilor Codului Frontierelor Schengen;

– prezentarea unor documente care sa ateste certitudinea permiterii intrării în ţara de destinaţie.

Precizăm că anterior, traficul se derula în intervalul 11.00-23.00 (ora României).

De asemenea, la graniţa româno-ungară, rămân valabile măsurile privind deplasarea dintr-o ţară în cealaltă a lucrătorilor transfrontalieri, cu domiciliul sau reședința în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, prin punctele de trecere a frontierei Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea.” informează Poliția de Frontieră.

De menționat este faptul că începând cu 24 aprilie 2020, autoritățile maghiare au înlesnit întrarea și tranzitarea Ungariei a cetățenilor uniunii europene, iar cei mai mulți români au ieșit din țară pentru a merge la muncă în țări precum, Austria, Germania sau Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *