Crăciunul, în publicaţii româneşti din anii ‘20-‘40 – relatări despre daruri, mese şi obiceiuri

În luna decembrie, gazetele româneşti din anii 1920-1930 publicau pagini întregi cu colinde, obiceiuri, caricaturi, anecdote, sfaturi, corespondenţe din străinătate despre sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul. În Ilustraţiunea Română de pe la sfârşitul anilor 1920, Crăciunul era prezentat ca o bucurie exclusiv a copiilor, o speranţă pentru adulţi, pentru ca pe la finalul anilor 1930, perioada Crăciunului să fie consemnată prin lipsuri şi critici la adresa edililor Capitalei.

În numărul din 25 decembrie 1929 al publicaţiei Ilustraţiunea Română, sărbătoarea Crăciunului este descrisă în toate paginile ziarului, cu reportaje de pe Lipscani, „strada cucoanelor, a mătăsurilor şi a Băncii Naţionale”, cu poezii, fotografii cu Moş Crăciun care aduce daruri copiilor lângă brad, cu poveşti de Dostoievski şi cu obiceiuri străvechi.

Ziariştii vremii prezentau Capitala ca un „imens furnicar de oameni care se mişcă nervos de-a lungul străzilor inundate de vânzători ambulanţi, de automobile şi de copii care-şi târăsc mamele în faţa vitrinelor încărcate de mărfuri, de jucării şi de „bunătăţi” ispititoare”.

„În preziua Crăciunului, şi Lipscanii capătă înfăţişarea tumultoasă a străzilor în care furnicarul de lume se mişcă, se agită, vorbeşte, ţipă sau râde”, scria Ion Tik în „Aspecte bucureştene”, un reportaj prin magazinele doldora de jucării, „Universel”, „Lindenberg – Paradisul copiilor”.

Casa lui Moş Crăciun exista şi pe atunci în marile magazine. Copiii ştiau de Moş Crăciun, pentru că îl văzuseră aducând daruri, dar nu-i văzuseră casa. „De aceia priveau cu atât nesaţiu locuinţa atât de frumos rânduită. Şi, iată, la spatele copiilor, capete de oameni bătrâni privind minunea magazinului „Universel”. Sunt desigur clipe cînd şi cei mari simt nevoie de a retrăi, măcar în treacăt, clipele copilăriei…”.
Printre obiceiurile amintite în paginile publicaţiei: „în Ţara Oltului… în satul Drăguş, unde erau odată „boeri” şi „obagi”… la poalele munţilor Făgăraşului… Se strâng din uliţa mare, din uliţa Rogozarilor, a Nicheştilor, a Sofonarilor, de prin Grădinari şi din Codrari o spuză de noduleţe. Sunt copii. Merg cu icoana să colinde”.

„O ce jale-a maicilor
Din tăierea pruncilor!
Ş’am gândit făr’ de folos
Ca să taie pe Ristos.
Pe Ristos nu l-au tăiat,
Domnul Sfânt l-au apărat
Şi l-au dus la Egipie
Să-l aşază pe-o moşie
Tuturor cu veselie
Şi nouă cu bucurie”.

La secţiunea „Crăciunul vesel” sunt prezentaţi cu umor bărbatul, politicianul şi funcţionarul, teatrul, dar şi o anchetă: „V’ar face plăcere un porc de Crăciun?”.

Naşterea Mântuitorului era reprezentată în pagina 14 de tablouri celebre de Raphael sau Boticelli.

Mese pentru ghiftuit şi acum 90 de ani în lumea largă

„Era seara de Moş Ajun”, povestire de N. Kiriţescu, are alocate două pagini. De asemenea, Anca Sachelarie prezintă, la rubrica „Carnetul meu”, Crăciunul sărbătorit „de la un cap la altul al pământului”. În Bretania, marinarii-pescari, strânşi în bisericuţa luminată cu zeci de lumânări, se roagă în noaptea sfântă de Crăciun pentru ca cei rămaşi departe pe banchizele de ghiaţă să se întoarcă sănătoşi (…). În Spania, ţară pasionată şi gravă, în noaptea de Crăciun se face slujbă la toate bisericile (…) În Italia, la Crăciun familia întreagă – de la cei mai bătrâni la cei mai tineri se adună în jurul mesei, pe care este aşezat la loc de onoare aşa-numitul „pangiallo”; este o enormă prăjitură, făcută din cocă, zahăr, fructe glasate, care face mândria stăpânei casei şi care nu poate să lipsească nici de pe masa cea mai săracă. În Germania, nota caracteristică o aduce pomul de Crăciun; acesta este introdus în toate ţările spre a face bucurie copiilor, în Germania pomul este însuşi simbolul Crăciunului, el existând absolut în toate casele, dela cocioaba cea mai umilă, până la palatul cel mai somptuos. La Ruşi, – popor mistic, încrezător în vise şi simboluri – noaptea de Crăciun dădea prilej la o mulţime de tentative de a ghici norocul (…) Crăciunul e serbat mai cu veselie şi voe bună de către toată lumea; mic şi mare, sărac şi bogat, este în Anglia, în ţara în care oamenii ştiu să lucreze cel mai mult, însă ştiu să se şi amuze cel mai bine: Nu se poate un Englez rău dispus în ziua de Crăciun – şi satisfacţia gastronomică e una din plăcerile acestei sărbători. Într’adevăr toate vitrinele îşi etalează tot felul de carne, în bucăţi enorme, am putea zice chiar munţi întregi de şunci, de muşchi, de capete de viţei, de tot felul de peşti şi vânaturi, apoi păsări: găini, gâşte, mai ales gâşte şi curcani. Cu câtă bucurie apare pe masă gâsca aurie şi cu câtă bucurie e primit apoi venerabilul plum-pudding, tot în flăcări; se zice chiar – probabil de răuvoitori – că în Anglia, Crăciunul este sărbătoarea indigestiei”.

Tot în Ilustraţiunea Română sunt consemnate şi impresii de călătorie în Ţara Sfântă, de la Jaffa, la Betleem, semnate L.F.
Doi ani mai târziu, în 1931, în numărul de Crăciun al ziarului, pe prima pagină era redată pictura „Sfânta Familie în jurul leagănului” de Rubens.

Publicaţia se deschidea cu „Scrisoare de Crăciun – Un bunic scrie nepoţilor săi” – de Gala Galaction. Ilustraţia era din Copenhaga, cu pomul de Crăciun ce strălucea în mijlocul pieţelor publice.

Ion Tik face şi acum un reportaj la Galeriile Lafayette, unde un uriaş Moş Crăciun în vitrină apare înveşmântat în roşu. Jucării pentru cei săraci se găseau în mijlocul străzilor, ne spune o fotografie ce ilustrează articolul.

Obiceiuri în Franţa aflăm dintr-un articol în care „Crăciunul este mai mult sărbătoarea copiilor. În cele mai multe provincii ale Franţei, însăşi copilul Isus coboară, învăluit în mister, prin coşul „chemine”-urilor şi depune în mici saboţi de lemn daruri şi lucruri dulci de-ale mâncării. În Alsacia nu coboară pe pământ decât un mic reprezentant al lui Isus, numit „Christ Kindel”. El apare gătit în alb, cu faţa acoperită cu un voal şi poartă pe frunte o coroniţă de trandafiri. În tovărăşia lui „Hans Trapp”, un fel de delegat al Satanei, Christ Kindel împarte copiilor răsplata cerească. Rolul lui „Hans Trapp” constă în aplicarea câtorva uşoare corecţiuni de nuia copiilor neascultători (…) Sărbătoarea e incompletă în casa în care lipseşte „la creche de Noel”, o reproducere în miniatură a leagănului lui Christos. Acest obiceiu îşi are originea încă din primele timpuri ale creştinismului (…) O altă notă, străină nouă, pe care o găsim în seria obiceiurilor de Crăciun, este arderea unei buturugi groase de lemn în cinstea copilului lui Dumnezeu. Arderea acestei buturugi se face, îndeplinind o adevărată ceremonie”. De pe masă, împodobită cu brad şi vâsc, nu lipsesc gâsca, pate-ul de gâscă şi de porc, vinul şi clasicul cozonac de Crăciun.

Nuieluşe jurnalistice de Crăciun pentru edilii Capitalei

Gazeta Municipală, organ săptămânal de informaţie şi critică edilitară, publică în numărul din 19 decembrie 1937, o caricatură în care bătrânelul cu sacul plin de daruri priveşte nămeţii care acoperă centrul Capitalei: „Moş Crăciun: Găsesc bulevardul Brătianu tot cum l-am lăsat anul trecut. Se cunoaşte că nu mai este Dobrescu primar…”, semnează Victor Ion Popa.

În 24 decembrie 1944, de Sărbători, informează tot Gazeta Municipală, nu se aduce peşte în Capitală. „În loc de caracudă, batoc”, titrează săptămânalul. „Batocul se obţine prin afumarea sturionilor cari nu s’au vândut (fiindcă miroseau… puţin)”. Tot la rubrica de anunţuri, „în hale au fost distribuite 230.000 de kg de carne de vacă pe baza bonului de cartelă”, faţă de „timpuri normale, când tăierea de sărbători atingea 750.000 kg numai la carnea de vacă”.

Ajutoare şi dezamăgiri în Bucureşti de Crăciun, la 23 decembrie 1945

În Gazeta Municipală, organ săptămânal de informaţie şi critică edilitară, numărul din 23 decembrie prezenta „Alte Crăciunuri” în deschidere, precum şi „Gânduri de Crăciun” ale Pr. Em. Păsculescu-Orlea de la Biserica Mihai Vodă.

Se anunţă „importante ajutoare împărţite la Sec’oare”: „În Primăria Municipiului şi al cele patru sectoare au loc începând de eri serbările Pomului de Crăciun. Din fondurile adunate la balul care a avut loc în seara de 16 Dec. şi prin listele de subscripţie, d. Avocat Alex. Iorgulescu, primarul Sect. de Galben, a distribuit săracilor din sector importante sume de bani, 500 kgr. Marmeladă, 500 kgr. brânză, carne şi 10 lăzi de lămâi. Împărţirea ajutoarelor a avut loc eri d.a. La Sectorul de Negru, distribuirea ajutoarelor va avea loc azi dimineaţă în localul din str. Parfumului. În afară de cele 3 milioane date de d. G-ral V. Dombrowski, primarul general al Municipiului, funcţionarii Sectorului au colectat o sumă apreciabilă. La Primăria Sect. de Albastru, ajutoarele au fost împărţite de d. Titu Stănescu, primarul Sectorului, ajutat de membrii Sindicatului local. D. Th. Andreescu-Rigo, primarul Sect. de Verde, a distribuit cinci milioane lei, carnea rezultată din tăierea a două vite, 100 kgr. zahăr, apoi 40 de perechi ghete şi 40 haine-paltoane. Din partea Băncii Naţionale a obţinut pentru ajutorarea săracilor 3 milioane de lei”.

„Porcii din piaţa Regina Maria” este un anunţ prin care bucureştenii aflau că „miercuri dimineaţa, un public numeros se adunase în faţa unuia din compartimentele pieţei Regina Maria (Rond) şi căsca gura parcă s’ar fi jucat ursul. Dintr’un autocamion mare se descărcau şapte porci graşi, fiecare având peste 150 kilograme. La început, onoratul public s’a bucurat, crezând că se distribuie carne de porc pe cartelă la preţurile oficiale anunţate prin ziare. Repede însă, dezamăgirea şi-a făcut loc în rândul oamenilor. Porcii erau aduşi de un grup de comercianţi zarzavagii din acea piaţă, pentru a fi distribuiţi câte unul de căciulă, în conformitate cu recenta circulară a Primăriei Municipiului Bucureşti care anunţă că de Crăciun, fiecare om îşi poate aduce porc tăiat sau viu dela ţară, bine înţeles, dacă are mijloace materiale cu care să-l cumpere”.

Concertul de Crăciun se anunţa la sala Ateneului român sub conducerea muzicală a d. Ştefan Mureşanu.

În cuprinsul din 1927 al Albina: Revistă enciclopedică populară se regăseau povestiri, cântece, anecdote, ghicitori, jocuri, zicători. Se puteau citi: „Copilul lui Isus şi Ostaşul” şi „Copilul Isus între flori” de Selma Lagerlof, „Fierarul şi Isus Christos” de Ion Sbiera, dar şi „Acela care a văzut steaua” de Petru G. Savin.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.