Cum arată drumul spre Poiana Pelegii?

Administrația Parcului Național Retezat a publicat imagini cu starea drumului de la Lacul Gura Apelor spre Poiana Pelegii. În acest fel, cei de la Parcul NAțional Retezat vor să atragă atenția turiștilor asupra pericolelor la care se expun dacă tranzitează sectorul de drum.

„Ne ţinem de promisiunea de a vă arăta prin imagini, surparea apărută pe o porţiune a drumului judeţean care leagă barajul Gura Apelor de Subrotunda. Văzând imaginile, vă puteţi face o părere despre parcurgerea acestei zone. Noi am ajuns cu maşina până la Gura Bucurei (Poiana Pelegii), mergând încet şi cu mare atenţie în zona cu surparea. Drumul nu este închis propriu-zis şi nici n-am primit vreo notificare oficială din partea Consiliului Judeţean Hunedoara despre închiderea lui. Repararea acestui sector de drum se decide de către administrator, respectiv Consiliul Judeţean Hunedoara. Bariera de la Gura Apelor ţine de Ocolul Silvic Retezat (OSR), la fel ca şi drumul forestier Subrotunda – Poiana Pelegii”, informează oficialii Parcului Naţional Retezat.

Oficialii județului au luat decizia de a închide drumul de circa aproxoximativ 20 de kilometri, fără a avansa un termen la care circulația rutieră ar putea fi reluată. Aici există riscul iminent de prăbușire.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *