Cum arată situația pandemiei covid-19 în lume. Măsuri și consecințe socio-economice

Pandemia noului coronavirus a contaminat peste două milioane de persoane în lume, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri şi fapte marcante în evoluţia covid-19.

PURTAREA MĂŞTII

Polonezii sunt obligaţi de-acum să-şi acopere nasul şi gura în spaţiul public – cu o mască sau o eşarfă.

Statul New York urma să-şi oblige prin decret cei aproximativ 20 de milioane de locuitori să-şi acopere faţa atunci când sunt afară – în situaţiile în care respectarea distanţării sociale este imposibilă, precum în mijloacele de transport în comun, a anunţat guvernatorul Andew Cuomo.

PIEŢE ÎN STRADĂ LA WUHAN

Pieţele care funcţionează în stradă au redeschis la Wuhan – în pofida unei reputaţii sulfuroase din cauza cărora strănătatea cere închiderea lor -, la patru luni de la apariţia covid-19 în acest oraş din centrul Chinei.

PESTE 90.000 DE MORŢI ÎN EUROPA

Peste 2.083.820 de contaminări cu noul coronavirus au fost declarate în mod oficial în lume – dintre care peste 137.500 de decese -, potrivit unui bilanţ întocmit joi, la ora 11.00 GMT (14.00, ora României) de AFP din surse oficiale.

Statele Unite plătesc cel mai mare tribut – cu 30.985 de morţi şi 639.644 de cazuri.

Europa a trecut joi pragul de 90.000 de morţi – reprezentând peste 65% dintre decesele din lume. Ţările cele mai afectate în Europa sunt Italia (21.645 de morţi), Spania (19.130), Franţa (17.167) şi regatul Unit (12.868 de morţi).

Acest continent – care înregistrează peste un milion de cazuri – rămâne ”în ochiul ciclonului”, în pofida unor ”semne încurajatoare” observate în anumite ţări, a apreciat filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

LUIS SEPULVEDA MOARE DIN CAUZA COVID-19

Scriitorul chilian angajat Luis Sepulveda, în vârstă de 70 de ani, autorul bestsellerului ”Un viejo que leía novelas de amor”, a decedat în Spania din cauza covid-19.

AMAZON ÎŞI ÎNCHIDE PUNCTELE DE LUCRU ÎN FRANŢA

Grupul Amazon îşi închide punctele de lucru în Franţa, în urma unei hotărâri judecătoreşti care-l obligă să-şi limiteze activitatea de livrare, în aşteptarea unei evaluări a riscurilor legate de noul cronavirus. Data redeschiderii este încă ”necunoscută”, potrivit conducerii grupului.

PORTAVIONUL CHARELES DE GAULLE

Peste o treime dintre marinarii portavionului francez Charles de Gaulleau fost testaţi pozitiv cu covid-19 după întoarcerea anticipată a bastimentului în Franţa, duminică, potrivit unui bilanţ provizoriu.

PESTE 4,4 MILIARDE DE PERSOANE IZOLATE

Peste 4,4 miliarde de persoane – reprezentând 57% din populaţia mondială – sunt îndemnat sau obligate de către autorităţi să rămână acasă, potrivit unui bilanţ întocmit joi pe baza unei baze de date AFP.

Aproape 110 ţări şi teritorii sunt vizate de măsuri de izolare.

Guvernul britanic se pregăteşte să anunţe o prelungire a izolării impuse la 23 martie.

Guvernul japonez a extins starea de urgenţă la întregul arhipelag nipon. Acest lucru le permite autorităţilor regionale să le recomande locuitorilor să-şi restrângă deplasările la maximum şi să îndemne anumite magazine să închidă temporar.

Senegalul a prelungit până la 31 mai suspendarea tuturor zborurilor care vin şi pleacă din ţară.

18 EXECUŢII ÎN NIGERIA ÎN URMA ÎNCĂLCĂRII IZOLĂRII

Forţele de securitate nigeriene au ucis 18 persoane acuzate de faptul că nu au respectat măsurile de izolare, potrivit unui bilanţ al Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului.

”BOMBE SANITARE”

În Grecia, ONG-ul Jesuit Refugee Service (JRS) a îndemnat Europa ”să se trezească” în faţa ”bombei sanitare” pe care o constituie taberele de migranţi în perioada pandemiei noului coronavirus şi să transforme ”pacheboturi de croazieră în centre de primire a refugiaţilor”.

JAPAN EXPO, AMÂNAT

Cea de a 21-a ediţie a Japan Expo – cel mai important festival european dedicat culturii şi divertismentului japonez -, care urma să aibă loc la Paris de la 2 la 5 iulie, a fost amânat în 2021.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *