Cupa Pro Parâng ajunge la cea de-a opta ediție

Cupa Pro Parâng la schi de tură ajunge la ediția cu numărul opt. Evenimentul așteptat de pasionații sporturilor de iarnă va avea loc în data de 13 februarie și este organizat de Schi Turism montan Pro-Parâng.

Startul se va da la ora 11:00.

Concurenții vor fi încadrați pe trei categorii de vârstă: sub 20ani, 20-45 ani, peste 45 de ani, feminin și masculin.

„Sunt pregătite două trasee de concurs, unul mai dificil ELITE, pentru competitori mai experimentați și un traseu de dificultate medie OPEN pentru începători, chiar debutanți în practicarea schiului de tură. Înscrierea se face în format electronic. Începând cu ora 10.00 concurenții sunt așteptați la stația plecare telescaun vechi pentru confirmare și ridicarea numerelor de concurs. Nu se percepe taxă de participare”, arată organizatorii.

Dată fiind situația generată de pandemia de coronavirus, organizatorii evenimentului vin cu o serie de condiții pentru participanți.

Evenimentul se va desfășura numai în aer liber cu respectarea distanțării, iar în toate etapele de interacțiune cu echipa de organizare (confirmare participare și preluare număr concurs, prezentare traseu și start, festivitatea de premiere) purtarea măștii este obligatorie de ambele părți.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *