Darea în plată înseamnă închiderea minelor

Guvernul a aprobat darea în plată a activelor energetice. Potrivit președintelui Consiliului Concurenței acest lucru va duce la închiderea minelor de huilă. Ordonanţa de Urgenţă privind darea în plată a activelor din energie priveşte restructurarea Complexului Energetic Hunedoara, iar acest lucru implică închiderea minelor de huilă şi salvarea centralelor Paroşeni şi Mintia.

„Aşteptam de mult această ordonanţă pentru darea în plată a activelor din energie. Este parte a planului pe care îl discutăm cu Comisia Europeană pentru restructurarea CEH, companie care a primit un ajutor de salvare acum câţiva ani şi acum are datorii foarte mari pe care nu le poate plăti şi o să treacă printr-o procedură prin care două grupuri energetice vor fi scoase în afară şi vor deveni noi companii, iar minele vor intra într-un proces de închidere controlată”, a explicat Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenței, potrivit Agerpress.

Minele de huilă vor fi închise gradual, potrivit oficialului.

„Cele două grupuri energetice care vor continua să funcţioneze sunt cel de la Paroşeni şi unul de la Mintia, care vor primi şi subvenţii prin viitoarea schemă privind piaţa de capacitate, întrucât vor furniza servicii pentru echilibrarea sistemului”, a adăugat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit lui Radu Ciocănelea, consilier al premierului Viorica Dăncilă, această Ordonanță de Urgență are rolul de a salva activele viabile ale companiilor energetice.

„Actul aprobat astăzi (joi-n.r.) de Guvernul României are rolul de a asana sistemul energetic românesc, respectiv de a separa partea eficientă de partea care până acum nu a produs decât găuri şi datorii în sistem, de a îmbunătăţi şi a creşte eficienţa sistemului. În esenţă, prin darea în plată, activele profitabile ale sistemului vor fi extrase reorganizate şi constituite în nişte entităţi care vor putea funcţiona strict pe termenii de eficienţă, fără a mai crea datorii în sistemul energetic”, a declarat Radu Ciocănelea, consilier al premierului.

Ciocănelea a spus că acest lucru le va permite obţinerea de fonduri, fie europene, fie împrumuturi directe pentru a se moderniza şi eficientiza.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *