DAS Deva: 24 de copii din comunitățile vulnerabile, sprijiniți să se înscrie la școală
Aproape 25 de copii și adolescenți, proveniți din comunități defavorizate, s-au înscris la școală ori la grădiniță, în lunile mai și iunie 2026, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Deva.
Cei mai mulți dintre ei reprezintă prima generație din familie care merge la școală.
Copiii au vârsta cuprinsă între 2 – 17 ani și au fost înscriși la patru unități de învățământ din municipiul Deva – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul Teoretic „Teglas Gabor”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.
Jumătate dintre copiii și adolescenții din zonele defavorizate care s-au înscris în anul școlar 2026 – 2027 vor studia în clasa Pregătitoare. Alți 8 copii, cu vârsta între 2 – 5 ani, au fost înscriși la grădiniță, iar unul, la creșă.
Pe de altă parte, 4 dintre copiii și adolescenții vulnerabili înscriși la școală au între 10 – 17 ani și vor studia în cadrul programului „A doua șansă” – care este destinat persoanelor din diferite medii sociale și cu vârste diferite, care nu au fost niciodată la școală sau nu au absolvit învățământul primar și gimnazial.
În municipiul Deva, programul educațional „A doua șansă” se desfășoară în cadrul Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” și permite participanților atât continuarea studiilor, cât și obținerea unei calificări profesionale.
Peste 30 de familii din comunitățile vulnerabile, din municipiul Deva, au fost informate și consiliate, în perioada mai – iunie 2026, de către reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Deva cu privire la înscrierea copiilor la școală ori la grădiniță.
Activități similare vor fi desfășurate până la sfârșitul lunii august, când se va încheia etapa de ajustări pentru înscrierea în învățământul preșcolar și primar.
Direcția de Asistență Socială Deva

