De Ziua Iei. „Avem datoria să purtăm, să respectăm, să nu uităm costumul nostru tradițional”
“A privi o ie, o cămașă tradițională, întreg portul sau orice piesă textilă autentică este, în sine, un act de meditație, educație și inspirație. Dacă vreți să le promovați cu adevărat, încercați să nu adăugați nimic în jurul lor – nici alte motive, nici decoruri încărcate. Le veți pune cu adevărat în valoare prin simplitate: un fundal curat, un peisaj natural, firesc, contrastul necesar pentru a le da spațiu să transmită, să comunice un mesaj. Acolo unde textilele vorbesc, nu mai e nevoie de nimic altceva”, scriu cei de la comunitatea „La blouse roumaine”, cei care au luat, încă din anul 2013, iniţiativa sărbătoririi Zilei Universale a Iei pe 24 iunie, odată cu Sânzienele și Drăgaica. În 2025, tema aleasă este ”Rădăcini. Puterea Ritualului”.
Un apel la autentic vine şi de la fondatoarea Muzeului Textilelor din Băiţa, Florica Zaharia, femeia care şi-a pus satul natal pe harta culturală a lumii: „Să nu uităm că avem o datorie să purtăm, să respectăm sau să tezaurizăm și mai ales să nu uităm costumul nostru tradițional. Atunci când îl purtăm, să ținem cont, nu de elementul decorativ și estetic, ci de cel al zonei, al locului de unde ne tragem și pe care îl cunoaștem cel mai bine. Nu alegeţi o ie după preţ sau culori! Dacă ne referim la costumul tradițional, piața actuală nu este cea mai potrivită, toată lumea se gândește la profit – sunt ii, cămăși care se brodează la mașină în China sau în alte locuri, sunt materiale nepotrivite, este o denaturare a costumului tradițional care trebuie să ne dea de gândit.”
Conservator emerit şi doctor în textile, Florica Zaharia, a făcut carieră, peste ocean, la celebrul MET din New York, apoi s-a întors acasă. Are o colecţie impresionantă de costume populare nu doar din România. În ultimii ani, şi-a concentrat cercetările pe Ţinutul Pădurenilor şi a reuşit să adune şi să salveze sute de piese din sate, cusute manual de femeile din zonă. Nici de aici veştile nu sunt bune: portul s-a schimbat uimitor mai ales în ultimile decenii, iar cea mai recentă expoziţie a sa tocmai asta arată: „Asta și vrem să demonstrăm aici evoluția sau involuția cămășii! Cea de tip vechi a pădurencelor este cea cu „pui peste cot” unde broderia este distribuită circular, peste cot, – de unde i se trage și numele. Cele mai multe sunt negru pe alb, dar avem informații că s-au brodat și cu roșu, deși personal nu am văzut. Poala este din pânză de cânepă cu broderie subțire. După aceea, la al doilea costum, apare aceeași broderie simplă a cămășii, cu cusătura extinsă pe mânecă, în tăblie, cu altița. La a treia cămaşă, de bumbac, pe material cumpărat din magazin, vedem că apare poala cu motivele florale, accentuate, bogate, cu dantelă jos și ea mărită și decorativă, cu mâneca brodată tot cu motive florale şi nu cu simbolistica tradiţională. Ceea ce este interesant – chiar și aceste motive florale se realizează într-o structură clasică „în corzi” – după cum se spune în zonă. Sunt elemente care s-au păstrat. Poala întotdeauna s-a brodat în negru. Sunt puţine pădurence care mai poartă cămăşile cu simboluri, cele cusute în ultimele decenii sunt toate cu flori, păsări şi chiar … căţei! Bine, unele piese chiar recomand să nu fie purtate, ci tezaurizate pentru că se degradează la fiecare purtare, dar multe pădurence şi-au înstrăinat tocmai piesele valoroase, vechi, pentru că nu le mai purtau, ci le preferau pe cele noi, pe care apare firul lame şi paietele.”
În puține locuri din țară femeile mai poartă straiele tradiţionale. Unul dintre locurile care și-a păstrat farmecul, mai ales în zilele de sărbătoare, este Ținutul Pădurenilor. Lucrurile se schimbă însă peste tot, chiar și aici, în satele de munte. La fel ca traiul oamenilor, portul a evoluat și el. Până şi femeile care au peste 70 de ani poartă cămăşi cu flori, chiar dacă în nuanţe sumbre, aşa cum cere codul tradiţional al culorilor: roşu pentru tinere, culori închise pentru neveste, negru pentru bătrâne. Opregele ţesute de lână au fost şi ele înlocuite, în partea din faţă, cu catrinţe înflorate şi bogat brodate. Ceapsa, care acoperea odinioară creştetul femeii, este demult dată uitării şi multe au fost vândute pe 50 de lei sau oale la comercianţi.
Cele mai multe pădurence au încă dulapurile pline cu vestitele cămăși bogat cusute și, în zonă, sunt încă zeci de localnice care cos broderii complicate pe alte materiale, şi cu alte modele decât cele ale bunicilor. La 75 de ani, nana Maria Costea din Cerișor a cusut și țesut zeci de piese de port pădurenesc pentru ea, copii și nepoți. Cuscra ei, Viorica Vinca, este și ea tare pricepută și harnică cu acul. Femeia şi-a cusut chiar și pieptarul, pentru că nu mai sunt meşteri ca pe vremuri care să le brodeze. Multe dintre vechile simboluri şi-au pierdut străvechiul nume şi înţelesul: „Ăsta-i întorcățăl, astea flori cu șase petale, mai jos îi cruce și floare cu patru petale. Am desenat un model și am tot cusut”, povesteşte tanti Viorica. La fel ca cele mai multe pădurence, a învăţat de mică să coase, chiar dacă şi-a pierdut mama şi au trebuit să o îndrume surorile sau vecinele. Lucrul la o singură cămașă le lua luni de zile și fiecare tânără voia să aibă măcar una nouă de Paști. „Depinde cum ai mâinile de bune! Dacă ai mâinile slabe și nu te ții de lucru, durează … Dacă ai capul și mânile bune, în două luni, o gaţi: lucram noaptea, ne sculam devreme, iar dă-i la ac, la treabă!” De lângă ea, Maria Costea, o completează: „Se cosea mai ales înainte de Paști. Lucram şi pă ascuns să nu vadă una și ailaltă, să avem numa’ noi! Ne adunam iarna, mai multe una cu furca, alta cu țesutul și lucram până la 1, 2, dimineaţa. Era ca un fel de șezătoare…”
Mai rar, dar femeile încă se strâng cu lucrul, în șezători, în Țara Pădurenilor. Cunoscută pentru că păstrează cu drag ce a învățat de mama sa, Aurelia Muntean din Poienița Voinii se străduieşte să reînvie acest obicei şi a reuşit în acest an să strângă zeci de femei cu lucrul la Căminul Cultural. La Veţel, Silvia Olari a reuşit să adune la o şezătoare atât pădurence, dar şi femei care îşi cos singure iile sau cămăşile după modele tradiţionale. La Deva, de ani de zile, există „Şezătoare cu bucurie”, iar şezători au început să se organizeze şi la Balşa, la Căstău sau în Valea Jiului.
“Nu în toate zonele României, portul femeiesc presupune o ie, multe sunt cămăşi, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să le purtăm de 24 Iunie şi de fiecare data când simţim că trebuie să le îmbrăcăm”, spune Florica Zaharia. “Ia românească este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi”, spun cei de „La blouse roumaine”, comunitate care a lansat Ziua Universală a Iei în data de 7 ianuarie 2013. Propunerea a fost primită cu entuziasm şi a devenit rapid un eveniment global, sărbătorit pe toate continentele şi de un număr foarte mare de țări unde există comunităţi româneşti: „De la mijlocul lui iunie până la finalul acestei luni care ne aduce atâta bucurie, Ziua Universală a Iei a reușit să genereze în ultimii 12 ani o efervescență creativă remarcabilă în rândul instituțiilor muzeale și de cultură. 24 iunie a devenit simbolul unei mișcări de regenerare și renaștere culturală. Vă mulțumim din inimă, tuturor!”, scriu „La blouse roumaine”.
Nu este de mirare că IA românească este sărbătorită odată cu Sânzienele. „Se deschid cerurile! Să simțim, să iubim, să ne rugăm, să ne bucurăm!”, scrie Iulia Gorneanu, una dintre româncele care promovează portul autentic şi tradiţiile. „… Îs așa ca un vânt… zânele de Sânziene … Îi zi mare da’ nu tăți o țân…mai mult muierile o țân. Așe iera … dimineața de tăt se sculau și mereau la fântână de se spălau cu apă neîncepută, altele dădeau cu rouă pe față ca să fie mândre și să placă la feciori, apoi se înțelegeau să meargă de cu sară să culeagă sânziene. Când ajunjeau acasă cu ele, le împleteau de făceau cununi pântru ele și pântru feciori, și mai mici și mai mari cât capu’… făceau mai multe… de le puneau la poartă, la fereastră, pe altele le aruncau pe casă și zâceau: Sânziană, floare-aleasă, /Fă-mă în curând mireasă / Și-arată-mi norocul meu,/ Ce mi-i de la Dumnezeu.”. Aceste vorbe, scrie etnologul Marcel Lapteș, se rosteau odinioară de către copilele din satele judeţului Hunedoara.
În 24 iunie 2025, Ziua Universală a Iei este marcată şi în Hunedoara, cu un eveniment public numit ”IA (amploare) Hunedoara”, la Castelul Corvinilor. Doamnele care vor să îşi poarte cămăşile tradiţionale sunt aşteptate pe Pietonala de la Teatru, unde, de la ora 18,30, se va porni într-o promenadă pe biciclete. La 19,30, începe la Castel, Spectacolul IEI – ediția 1, cu “o autentică paradă a portului popular, muzică, dans şi momente inedite din tezaurul cultural și de tradiţii apartinând județului nostru. Vă așteptăm să sărbătorim împreună frumusețea și simbolistica Iei românești – un element esențial al patrimoniului nostru cultural”, îndeamnă Gladiola Chete, de la CRED ONG, inițiatorul acestui eveniment alături de autorităţile locale şi Muzeul Castelului Corvinilor.
Laura OANA
