Accident cu victime. Un motociclist ceh a intrat într-o autoutilitară pe drumul ce leagă Deva de Brad

La data de 16 iunie 2023, ora 12:41, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 76, km 200+100, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Poliţiştii ajunși la fața locului, au constatat că un bărbat în vârstă de 38 de ani, cetățean ceh, în timp ce conducea o motocicletă pe DN76, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit o autoutilitară care se deplasa pe sensul opus de mers.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motocicletei și a unei femei în vârstă de 42 de ani, în calitate de pasageră a motocicletei. Victimele au fost preluate și transportate de către echipajele medicale la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *