Demersuri pentru dezvoltarea Pasului Vîlcan

Investitorii nu sunt foarte interesați de terenurile din stațiunea turistică Pasul Vîlcan. Mai multe parcele de teren din stațiune nu și-au găsit proprietar, iar autoritățile locale din municipiul Vulcan mai fac încă o încercare pentru a-i atrage pe cei care ar putea construi structuri de cazare. Primăria Vulcan organizează o nouă licitaţie publică cu strigare pentru concesionarea unui număr de 32 parcele teren, aparţinând domeniului privat al municipiului Vulcan, situate în zona Pasul Vîlcan (22 parcele) şi La Trei Fagi (10 parcele), parcele rămase neatribuite în urma licitaţiei din data de 02.07.2018. În data de 8  august este programată procedura.

“Preţul de pornire al licitaţiei este de 2,60 lei/mp/an-zona Pasul Vîlcan şi 1,50 lei/mp/an-zona La Trei Fagi iar pasul de licitare va fi 0,2 lei. Durata concesiunii este de 49 ani”, arată Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

În luna iulie, doar opt din cele peste 30 parcele de teren din Pasul Vâlcan au fost adjudecate, în urma licitației. Prețul la care s-au adjudecat terenurile a fost mai mare decât prețul de pornire, astfel că terenurile s-au adjudecat la valori cuprinse între 2,8 și 3,6 de lei.

 

Monika BACIU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *