Patru persoane reținute, după ce s-au bătut în parcarea unui centru comercial din Deva

La data 31 ianuarie 2024, în jurul orei 12:30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că mai mulți tineri care se aflau în parcarea unui centru comercial din Deva, pe fondul unor discuții în contradictoriu, au fost implicați  într-un conflict spontan.

Doi dintre tineri, în vârstă de 19 și 29 de ani, din municipiul Deva au fost transportați cu un echipaj al ambulanței la Spitalul Județean Deva, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, în cauză polițiștii întocmind dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma administrării probatoriului, polițiștii Biroul Investigații Criminale, cu sprijinul celor ai Biroului Ordine Publică Deva, au luat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, față de o femeie de 38 de ani, din Deva și de trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, care au fost introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv Deva.

Cei patru, bănuiți de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmează a fi prezentați magistraților, în vederea luării măsurilor legale.

 

 IPJ Hunedoara

foto: ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *