Deva: 75 de asociații de proprietari au administratori neatestați!

Un număr de 37 de administratori de condominii din municipiul Deva, care nu au făcut, până în prezent, dovada deținerii certificatului de calificare profesională – obligatoriu de la 1 ianuarie 2022, vor fi notificați, marți, 1 martie 2022, de către Direcția de Asistență Socială Deva.

Aceștia administrează, în total, activitatea a 75 de asociații de proprietari.

Potrivit Compartimentului Asociații de Proprietari al DAS Deva, administratorii notificați au OBLIGAȚIA să transmită instituției, până la data de 1 aprilie 2022, dovada că dețin certificatul de calificare profesională sau că participă la un curs de calificare, în vederea obținerii acestuia.

În caz contrar, administratorii neatestați riscă amenzi de până 10.000 de lei pentru desfășurarea activității de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

DE REȚINUT! Administratorii asociațiilor de proprietari au avut la dispoziție mai mult de doi ani pentru a obține certificatul de calificare profesională, după ce termenul prevăzut de Legea nr. 196/2018 a fost prelungit până la sfârșitul anului 2021.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *