Deva a fost, vreme de două zile, capitala gimnasticii aerobice

Timp de două zile, municipiul Deva a fost capitala gimnasticii aerobice. La sfârșitul săptămânii trecute, la Sala Sporturilor din municipiul Deva, s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a „Cupei Cetății” la gimnastică aerobică, una dintre cele mai puternice competiții autohtone din acest sport.

”Pe lângă faptul că e un concurs cu tradiție în municipiul Deva, dat fiind faptul că suntem între cei care am pornit cu această disciplină sportivă acum 20 de ani, e o competiție destul de importantă și asta se poate vedea și prin faptul că avem aici prezența loturilor naționale de seniori și de juniori ai României, Lotul național de seniori are, în următoarea perioadă, din septembrie, un campionat european la Ancona, în Italia și este, în același timp, un foarte bun concurs de verificare. De asemenea, are o valoare de verificare și pentru Campionatul Național de Gimnastică Aerobică, care va fi în luna octombrie. E o competiție pe care noi ne silim an de an s-o facem foarte frumos, e o competiție de nivel național, participă toate cluburile cu secție de gimnastică aerobică din România. Și de data aceasta au venit invitații din Republica Moldova, în acest sens România încercând să contribuie la ridicarea acestei discipline și dincolo de Prut”, adeclarat Adrian Liga, director al CNS Cetate Deva.

La competiția din municipiul de reședință al județului Hunedoara au participat peste 100 de sportivi de la cluburi din țară și din Republica Moldova, printre cei care au luat startul la cea de-a XX-a ediție a „Cupei Cetății” fiind și gimnaștii de la CNS Cetate, precum și componenții lotului, printre care și foștii echipieri ai clubului devean Steliana Stoenescu și Gabriel Bocșer, ori petroșănenii Bianca Becze și Dacian Barna.

Competiția de gimnastică aerobică de la Deva, organizată de către CNS Cetate, a reprezentat o bună repetiție a componenților lotului național pentru participarea la apropiatele campionate europene.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *