DEVA: Proiect-pilot pentru colaborarea între investitori germani, mediul de afaceri local și autoritățile administrației publice

Am participat astăzi la o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Hans Erich Tischler – Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, cu domnul Firsching Alexander – Forumul Economic German Transilvania, cu Prefectul Județului Hunedoara, – Vasilică Potecă și Subprefectul Călin Marian și cu Inspectorul Șef al Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara, Mihai Pârvan.

Online au participat la discuții Directorul General al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană, Sebastian Metz și Vlad Tatu, Șeful Biroului Transilvania al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană.

Întâlnirea organizată la Deva a avut ca temă stabilirea unui plan de acțiuni pentru înființarea unei platforme comune de colaborare care să sprijine investițiile germane în județul Hunedoara. Planul a fost stabilit pentru o perioadă de 6-9 luni și va contribui activ la îmbunătățirea colaborării dintre mediul de afaceri, administrațiile publice locale/serviciile publice descentralizate și sistemul de învățământ – cu precădere învățământul dual.

Proiectul-pilot al platformei de colaborare cu mediul de afaceri și investitorii germani va fi realizat la nivelul municipiului Deva.

În urma experienței dobândite, această platformă urmează să fie extinsă la nivelul județului Hunedoara.

Excelența Sa Hans Erich Tischler a fost de mai multe ori la Deva. Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu și-a reafirmat disponibilitatea de a dezvolta legătura între investitorii germani, autorități locale și județene și mediul de afaceri pentru realizarea de investiții în municipiul nostru și în județul Hunedoara care să conducă implicit și la crearea de locuri de muncă.

Eu și colegii mei din administrația publică locală îl asigurăm pe diplomatul german de întreaga noastră disponibilitate și implicare pentru a sprijini dezvoltarea relațiilor cu partenerii germani

Susținem orice demers pentru menținerea, dezvoltarea și atragerea de noi investiții în municipiul Deva!

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *