Deva: Târg culinar cu preparate în stil mediteranean

În perioada 4-6 septembrie 2020, municipiul Deva va fi gazda Târgului Mediteranean.

Evenimentul culinar este dedicat celor care îndrăgesc fructele de mare, deliciile turcești dar și tradiționalul ciolan de porc pregătit după o rețetă specială.

La standul organizatorilor dedicat fructelor de mare vă puteți delecta cu: calcan, dorada, biban de mare, scoici și creveți în sos de vin, tentacule de calamar, homar, pui de baltă, paella și alte specialități.

Un alt stand va fi dedicat deliciilor turcești: renumita baclava, înghețata Maraș Dondurma, plăcinte turcești (su boregi, gozleme), cafea turcească și diverse sortimente de rahat.

Printre preparatele culinare se află și ciolanul de porc, pastrama de berbecuț și wurști.

Standurile cu bunătăți vor fi amplasate în Piața Cetății Deva.

Târgul Mediteranean va fi deschis în cele trei zile (vineri – 4 septembrie, sâmbătă – 5 septembrie, duminică – 6 septembrie), între orele 12:00-23:00.

Târgul culinar este organizat cu susținerea Primăriei Municipiului Deva.

Organizatorii vă așteaptă alături de ei la acest festival cu specific gastronomic, unde bucătarii vor găti cele mai delicioase preparate din bucătăria mediteraneană și turcească, special pentru dumneavoastră.

Evenimentul se desfășoară cu respectarea regulilor și măsurilor impuse la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.

Compartiment Comunicare, Promovare Imagine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.