Tătaru: Pe 7 septembrie INSP va face public evaluarea epidemiologică la fiecare unitate administrativ-teritorială

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, a declarat marţi, după discuţiile cu ministrul Educaţiei pe tema măsurilor pentru începerea noului an şcolar, că autorităţile au plecat de la premisa că toţi suntem de acord că procesul de învăţământ trebuie să înceapă, reluând informaţia conform căreia INSP va face publică evaluarea cu privire la situaţia epidemiologică în fiecare judeţ. El a precizat că în 10 septembrie conducerile şcolilor vor face publice scenariile pentru începerea anului şcolar. Ministrul Educaţiei Monica Anisie a anunţat marţi, în conferinţa de presă în care sunt aşteptate măsuri pentru deschiderea anului şcolar, că acest an şcolar vine cu noi provocări. Ea a declarat că profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce priveşte modalitate de predare din timpul suspendării cursurilor şi pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristica anterior suspendării, ce s-a predat în timpul suspendării cursurilor şi ceea ce a reţinut elevul din această perioadă. De asemenea, Anisie a anunţat că va fi activat un portal în care părinţii şi elevii să găsească toate informaţiile necesare referitoare la anul şcolar.

 

Anisie: Vom deschide un portal de informare dedicat anului acesta
„Vom deschide un portal de informare dedicat anului acesta, portal intitulat educatiacontinua.edu.ro. Acolo, părinţii, elevii, profesorii, toţi cei interesaţi vor găsi informaţiile necesare privitoare la acest an şcolar care începe astăzi. Întrucât în spaţiul public sunt atâtea întrebări la care se aşteaptă răspunsuri şi ştiu şi înţeleg toate aceste întrebări ale părinţilor, elevilor, uneori chiar şi ale profesorilor, am decis să deschid o linie de Telverde la Ministerul Educaţiei, o linie care va fi dedicată răspunsurilor adresate de către părinţi şi elevi, iar pentru directorii de unităţi de învăţământ şi pentru autorităţile publice locale care doresc să acceseze fonduri europene voi deschide o altă linie de Telverde, pentru a veni în sprijinul acestora”, a declarat ministrul Educaţiei.
Anisie: Aprximativ 94.000 de profesori au fost deja formaţi

Anisie a menţionat că au fost elaborate ghiduri metodologice, pe fiecare nivel de educaţie, pentru desfăşurarea activităţilor, dar şi “repere metodologice” pentru începutul anului şcolar.

„Astfel, profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce priveşte modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor. Prin urmare, pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristică realizată înainte de suspendarea cursurilor, ce anume s-a predat în timpul suspendării cursurilor şi ceea ce elevul a reţinut în perioada în care învăţământul s-a mutat în spaţiul online”, a spus Anisie.

Ministrul Educaţiei a afirmat că s-au realizat filmări pentru proiectul Tele-şcoala, pentru ca la începerea cursurilor să poată fi difuzate lecţiile de pregătire pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a. Ea a anunţat şi că vor avea loc în continuare teste de antrenament pentru elevii care susţin examenele naţionale.

Legat de formarea profesorilor, Anisie a anunţat că aproximativ 94.000 de dascăli au fost deja formaţi, iar pentru alţii sunt în derulare astfel de programe. Ea a menţionat programul în parteneriat cu TVR, acea Tele-şcoală a profesorilor.

Tătaru: Dacă aplicăm nişte reguli, acele riscuri asumate de cazuri noi le vom putea acoperi 

„Am avut experienţe desfăşurării examenelor de evaluare şi bacalaureat, examene care s-au desfăşurat în condiţii de siguranţă şi am putut vedea şi rezultatele. Plecând de la acele reguli, am adaptat şi pentru începerea anului şcolar o serie de reguli, atât pentru învăţământul preuniversitar şi pentru învăţământul universitar. Am plecat de la premisa că toţi suntem de acord că procesul de învăţământ sistat trebuie să înceapă. Este un moment în care dacă aplicăm nişte reguli, acele riscuri asumate de cazuri noi le vom putea acoperi tocmai prin respectarea acestor reguli”, a declarat Nelu Tătaru.
Tătaru: INSP face publică în 7 septembrie evaluarea pentru fiecare judeţ
„Pe 7 septembrie INSP va face public evaluarea epidemiologic la fiecare unitate administrativ-teritorială. Fiecare va primi evaluarea în funcţie de care se va face deschiderea anului şcolar în funcţie de scenariu pentru fiecare unitate în parte. Pe 10 septembrie, consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor prezenta comitetelor judeţene, DSP-urilor şi inspectoratelor şcolare scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar. Evaluarea se face de către DSP-uri sub coordonarea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Libertatea, între ghilimele, acordată unităţilor de învăţământ este acea responsabilizare în contextul în care vrem ca fiecare unitate şcolară să înceapă particular acest an şcolar şi scenariile prezentate acum două săptămâni să fie adaptate, personalizate pentru fiecare unitate şcolară”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
El a spus că primordială este distanţarea, “existenţa acestei distanţări de un metru sau folosirea unor separatoare, este o condiţie pentru aplicarea primului scenariu”.
„La fel, condiţiile în care există circuite în şcoli, pentru a putea asigura circuitul elevului la intrarea în curte sau la intrarea în şcoală, diferenţierea orarelor la clasele primare pentru a putea gestiona orele de pauză precum şi ieşirea copiilor în curtea interioară”, a adăugat el.
„Nu va mai exista acea declaraţie pe propria răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem responsabilitatea acelui triaj observaţional din informarea părintelui sau observarea elevului, precum şi adaptarea sau nu după un triaj observaţional către un triaj epidemiologic, existenţa unui personal medical calificat care să facă acest triaj epidemilogic, existenţa unei zone de izolare unde copiii care prezintă simptomatologie respiratorie să poată fi la un moment dat cantonaţi până la o evaluare medicală în contextul în care putem avea un diagnostic sau o supoziţie de diagnostic. Nicio decizie nu va fi luată fără să aibă acordul părintelui. O urgenţă imediată fiind cea care va solicita anunţarea 112 şi mers către o unitate spitalicească”, a declarat Tătaru.
Tătaru: Copiii din grădiniţe nu vor purta mască
„Copiii de la grădiniţe nu vor purta mască. Regulile impuse în condiţiile unei pandemii le vom respecta în funcţie de fiecare scenariu în parte. Considerăm că cele mai multe şcoli pot desfăşura activitatea într-un scenariu 1, dar rămâne la latitudinea şi libertatea adaptării celor trei scenarii la fiecare unitate şcolară în parte”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *