Din mai ai mâncare sănătoasă oriunde îți dorești în Deva!

Luna mai vine cu o surpriză delicioasă pentru deveni, sub forma unei afaceri cu mâncare sănătoasă: FITFOODWAY.

Pentru că se bucură de un mare succes în multe orașe din țară, firma de catering a decis să își extindă „granițele” și a ales să facă acest lucru în Deva, oferindu-le noilor clienți o varietate de programe pentru slăbit, creșterea masei musculare și multe altele.

Întrebați fiind ce îi motivează să promoveze acest concept relativ nou pe piața din România, membrii echipei Fit Food Way au scos în evidență nevoia unei alimentații sănătoase, în condițiile în care oamenii lucrează câte 8 ore pe zi, timpul fiind insuficient pentru toată lumea. Cum programul încărcat nu le prea permite acestora să facă sport, este important ca sănătatea corpului și a minții să fie ținută sub control cel puțin din punctul de vedere al unei diete corespunzătoare nevoilor individuale.

Fără alte adăugiri, în continuare vei vedea principalele avantaje pe care le aduce comandarea meniului programului ales pentru întreaga zi (3 mese principale + 2 gustări) de la FITFOODWAY. Sunt mult mai multe puncte forte, desigur, dar pe celelalte ești liber să le descoperi singur.

 

6 motive pentru care Fit Food Way este alegerea perfectă în ceea ce privește comandarea mâncării sănătoase

 

  1. Pune la dispoziție programe pentru toate tipurile de nevoi

Fit Food Way vine în întâmpinarea ta cu 10 programe special create pentru atingerea unor obiective specifice.

Acestea sunt, după cum urmează: Slăbește Sănătos (1300 kcal / zi), Menține-te Fit (200 kcal / zi), Crește Masa Musculară (2700 kcal / zi), Intermittent Fasting / Post Intermitent (kcal în funcție de numărul meselor comandate – 2, 3 sau 4), Keto Diet (în 3 variante – cu 1200, 1800, respectiv 2400 kcal / zi), Vegetarian+Peste (1300kacal-2000kcal-2700kcal), Vegan-De post (1300kacal-2000kcal-2700kcal), Junior FIT (800kcal-1400kacl), Vegan Business Lunch si Business Lunch

Dacă Slăbește Sănătos te ajută să ajungi la silueta dorită, pierzând încet și sigur kilogramele în plus (slăbitul excesiv în mod rapid îți dă organismul peste cap), programul Menține-te Fit se asigură că rămâi pe poziții și nu jonglezi cu kilogramele, iar Crește Masa Musculară… face exact ceea ce îi spune și numele.

Celelalte două programe Intermittent Fasting și Keto Diet iți permit să iți alegi tu numărul de mese/kalorii fiecare venind cu un sistem diferit de alimentație.

Având în vedere că există mai multe opțiuni pentru dietele de slăbit, ești liber să arunci o privire pe site ( fitfoodway.ro/programe) și să comanzi ce consideri tu că ți se potrivește cel mai bine. Toate rețetele sunt atent făcute de nutriționiști, deci ești complet în siguranță, indiferent ce alegi.

 

  1. Transportul este gratuit

Nu plătești absolut nimic în plus pentru ca mâncarea să îți fie dusă acasă, la birou sau oriunde altundeva te-ai afla în oraș.

Curierul nostru va ajunge la tine cu pachetul care contine toate mesele pe o zi intre orele 7 si 11, dar daca ne spui dinainte noi vom face tot posibilul sa ajungem la ora care doresti.

 

  1. Produsele folosite sunt sănătoase

Acesta e unul dintre secretele Fit Food Way, care îl diferențiază de majoritatea celorlate firme de catering.

Meniurile tuturor programelor sunt formate mai ales din fructe și legume întotdeauna proaspete. Evident, nici carnea nu este mai prejos, calitatea superioară reprezentând un pilon de bază al afacerii. Acestea toate fiind gătite într-un mod sănătos, fără ulei și fără sosuri nesănătoase.

 

  1. Mâncarea este delicioasă și arată senzațional

În general, oamenii tind să asocieze mâncarea sănătoasă cu o farfurie mai mult goală decât plină, care conține numai verdețuri total neatractive. Apoi glumesc, spunând că în acest mod – ți se taie pofta automat ce vezi mâncarea – e normal să slăbești sau cel puțin să rămâi la kilogramele obișnuite.

Ei bine, Fit Food Way demontează acest mit, demonstrând că mâncarea sănătoasă adevărată are un gust desăvârșit, care chiar provoacă dependență, și arată într-un mare fel. Preparatele lor sunt o plăcere atât pentru ochi, cât și pentru papilele gustative.

 

  1. Comanda poate fi făcută online

A trecut momentul în care trebuia să stai mult și bine la telefon pentru a comanda mâncarea dorită.

Tehnologia evoluează constant, iar Fit Food Way profită de toate caracteristicile ei. Astfel, dacă îți faci un cont pe site-ul fitfoodway.ro, cu doar câteva click-uri ți-ai comandat meniul.

Să ne înțelegem, acest lucru nu se întâmplă o singură dată, ci ori de câte ori ți-e… foame. Site-ul stochează locațiile pentru livrare, precum și informațiile de contact (nume și număr de telefon).

 

  1. Prețul este accesibil

Probabil că, după ce ai citit toate beneficiile de mai sus, te gândești că prețul acestor servicii de catering este unul exorbitant. Nici vorbă.

Ieși mai scump gătind mâncarea pentru 1-2 persoane decât comandând-o. Și nu mă refer doar la bani efectiv, ci și la timp. Asta ca să nu mai spun că niciodată nu vei atinge calitatea mâncării pregătite cu mare atenție de un bucătar.

Fit Food Way are tarife accesibile și oferă abonamente cu reduceri substanțiale. Găsești toate detaliile pe site-ul lor.

Așadar, e oficial: devenii au un nou sprijin la capitolul mâncării sănătoase pentru un stil de viață armonios – Fit Food Way!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *