Doi adolescenţi de 15 ani sunt cercetaţi după ce au omorât o vulpe

Doi adolescenţi de 15 ani sunt cercetaţi de poliţiştii doljeni după ce au omorât o vulpe, animalul fiind prins într-un laţ în curtea locuinţei de tatăl unuia dintre băieţi.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în data de 8 decembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Segarcea-Secţia 14 Poliţie Rurală Bârca s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în mediul online a fost postat un clip video privind uciderea unei vulpi, de către un tânăr, ce era instigat la săvârşirea faptei de către un alt tânăr care şi filma actul respectiv.
“În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că un minor de 15 ani împreună cu un alt minor de aceeaşi vârstă, ambii din comuna Cârna, ar fi ucis cu un corp contondent o vulpe care fusese prinsă într-un laţ, în curtea locuinţei, de tatăl primului minor, un bărbat, de 42 ani din comuna Cârna”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor fără drept.
news.ro

Un comentariu la „Doi adolescenţi de 15 ani sunt cercetaţi după ce au omorât o vulpe

  • 9 decembrie 2020 la 13:57
    Permalink

    Sa speram ca si judecătorul isi v.a face datoria si sa le dea o pedeapsa pe masura

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *