Doi medici oncologi de LA SJU Deva, confirmați cu coronavirus

Miercuri, 25 martie 2020, conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva a dispus intrarea în carantină a Secției de Oncologie după ce cadre medicale au fost depistate pozitiv la testul COVID-19.

Doi medici oncologi de la Spitalul Județean de Urgență Deva au fost confirmați cu coronavirus. Aceștia vor fi transferați la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva, dr. Daniel Roșca, „secția a intrat în carantină și urmează să se efectueze activitatea de dezinfecție.”

Sursa citată a menționat că „atât pacienții (13 la număr – unul se află în fază terminală), cât și personalul medical din secție, sunt asimptomatici. În prezent sunt efectuate testările COVID-19.”

”Cadrele medicale depistate pozitiv nu și-au desfășurat activitatea la SJU Deva pe parcursul acestei săptămâni”, a mai informat dr. Daniela Roșca.

Un al treilea caz de infecție cu COVID-19 a fost înregistrat, în această seară, tot la Deva. Este vorba de un bărbat aflat în izolare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *