Doi tineri i-au șterpelit telefonul din mâna unei copile de 10 ani, în timp ce stătea pe bancă

În data de 01.11.2021, în jurul orei 17:50, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat care a reclamat faptul că fiicei sale, în vârstă de 10 ani, i-a fost sustras telefonul mobil, în timp ce se afla pe o alee din municipiul Hunedoara.

Bărbatul a precizat că minora, în jurul orei 15:50, se afla pe o bancă împreună cu o prietenă a sa, iar la un moment dat pe alee au trecut doi tineri, unul dintre aceştia luând telefonul minorei, după care a împins-o şi a fugit, fiind urmărit o anumită distanță de partea vătămată.

Poliţiştii Biroului de  Investigaţii Criminale Hunedoara au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar în urma cercetărilor, au reuşit identificarea prezumtivilor autori ai faptei.

La data de 11.11.2021, poliţiştii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Hunedoara şi au condus la sediul Poliţiei, pentru audieri, un tânăr în vârsta de 18 ani şi un minor în vârstă de 13 ani, ambii din municipiul Hunedoara, bănuiţi de comiterea faptei

Tânărul în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor preventive.

De asemenea, poliţiştii au recuperat telefonul mobil sustras (în valoare de 729 euro), care urmează să fie restituit persoanei vătămate.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *