Mașini în flăcări, în parcarea unui supermakert din Hunedoara

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în parcarea unui supermarket din Hunedoara. Inițial incendiul a pornit de la o mașină parcată, care la sosirea pompierilor, ardea puternic, iar flăcările au cuprins și a doua mașină din apropiere, existând riscul de extindere și spre a treia mașină, potrivit ISU Hunedoara.

„În acestă noapte, printr-un apel la numărul unic de urgență 112 a fost anunțat un incendiu care se manifesta la un autoturism aflat în parcarea unui supermarket din municipiul Hunedoara, bulevardul Dacia.

La locul indicat s-au mobilizat echipaje operative cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea acestora, un autoturism ardea generalizat, flăcările extinzându-se și la o a doua mașină parcată în imediata apropiere, cu posibilitatea de propagare a focului la un al treilea autoturism.

Pompierii au acționat cu promptitudine, focul a fost localizat și lichidat, iar astfel pagubele materiale au putut fi limitate.

Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime”, informează sursa citată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *