Două străzi din Cristur, modernizate de Primăria Deva

Două străzi din Cristur vor fi modernizate de autoritățile locale din Deva. Satul este aparținător municipiului Deva. Pentru edili este prioritară modernizarea infrastructurii rutiere, indiferent dacă aceasta se află în centrul localității sau în zonele rurale.

”Investiția care face obiectul contractului de lucrări de tip proiectare și execuție lucrări se referă la modernizarea străzii Vâlcele din satul Cristur, sat aparținător Municipiului Deva, județ Hunedoara. Strada Vâlcele este o stradă în mediul rural, unde intensitatea traficului este foarte redusă (< 750 vehicule fizice în 24 ore) cu o lungime totală proiectată de 309 metri. Ținând cont de domeniul public existenta, strada este proiectată cu două benzi de circulație, cu lățimea părții carosabile de 5,50 m, pe o lungime de cca 185 m, iar pe o porțiune de cca. 124 m lățimea străzii se îngustează la 4,00 m; amenajarea în plan a traseului sectorului de drum proiectat se menține pe traseul drumului existent”, arată documentul.

564.148 de lei este valoarea contractului care prevede prestare servicii proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție ”Modernizare strada Vâlcele, sat Cristur”, municipiul Deva, județul Hunedoara.

Alte 492.756 de lei alocă edilii pentru modernizarea străzii Dricuri, tot din satul Cristur.

”Strada Dricuri este o stradă în mediul rural, unde intensitatea traficului este foarte redusă (< 750 vehicule fizice în 24 ore) cu o lungime totală proiectată de 197,00 metri. Ținând cont de domeniul public existent, strada este proiectată cu două benzi de circulație, cu lățimea părții carosabile de 5,50 m, amenajarea în plan a traseului sectorului de drum proiectat se menține pe traseul drumului existent”, arată documentul.

Ofertele pentru strada Dricuri se depun până în data de 10 august, în timp ce ofertele pentru modernizarea străzii Vâlcele se depun până în 5 august. Lucrările sunt realizate cu fonduri de la bugetul local.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *