Dragostea în sărbătoare. Ia cu inimi de la Băiţa
„Iubirea cheamă iubire”, notează cei din comunitatea „La blouse roumaine” într-o postare menită să semnaleze prezența simbolului iubirii pe o ie fabuloasă, decorată cu șiruri de inimi cusute pe pânză albă în culorile roșu și negru: „Detalii ale unei cămăși bucovinene din colecția Muzeul Textilelor, expusă în cadrul expoziției „Patrimonii culturale vizibile. Costume Tradiționale din România și Japonia”, se notează pe pagina de socializare.

Cămașa cu inimi face parte din uimitoarea colecție a Floricăi Zaharia și a ajuns la Muzeul Textilelor din Băița în 2018, în urma unei donații venită de la The Metropolitan Museum of Art din New York. „Nu știu dacă este singura ie cu inimi, dar este singura pe care am văzut-o cu acest simbol, care nu este unul tradițional românesc. Noi avem alte semne folosite de-a lungul veacurilor, semne pe care acum ne străduim să le deslușim pe cămășile pădurenești, de exemplu, pentru un nou proiect”, explică fondatoarea muzeului din Băița.
Cămaşa de Bucovina este cusută la sfârșitul sec. al XIX-lea, are broderie de bumbac și mătase pe țesătură de in în două ițe, plus mărgele de sticlă: „Este o piesă foarte interesantă. Nu este nici foarte veche, dar nici nouă, prezenţa simbolului inimii poate să fie o influență apărută în acea perioadă a industrializării”, este de părere Florica Zaharia.
Piesa a stat timp de două sezoane în expoziţia „Patrimonii culturale vizibile. Costume Tradiționale din România și Japonia” alături de alte zeci de ţesături superbe: „Varietatea și bogăția materialelor folosite pentru motivele acestei cămăși dau o expresie veselă îmbogățită și de folosirea mărgelelor de sticlă colorate. Motivele brodate distribuite în linii oblice pe mâneci creează o dinamică aparte specifică acestei regiuni”, explică femeia, doctor în arte vizuale, care a pus Băiţa pe harta muzeelor lumii.
În expoziţia vernisată în toamna anului 2023, Florica Zaharia a reuşit să aducă publicului o selecţie de costume cât o întreagă Românie: „Sunt organizate pe regiuni – avem Bucovina, apoi Transilvania, Banatul şi sudul ţării, dar în faţă am aşezat o pădureancă. În costumul românesc, canvasul este alb întotdeauna şi se acoperă cu culoarea care vine din cusătură, o broderie tipică anumitor regiuni.
Prin ce facem aici, la Muzeul Textilelor, încercăm să înţelegem cămaşa în contextul patrimoniului universal”, povesteşte conservatorul emerit, dr. Florica Zaharia.
Ia cu inimi se va întoarce cât de curând în depozitul muzeului, dar iubitorii artei populre o pot vedea oricând în catalogul expoziţiei, care poate fi cumpărat sau accesat cu ajutorul unui cod QR: „Cămaşa de Bucovina este parte din acest catalog, publicaţie care văd că are mare succes la public, avem vânzări bune atât în ţară, cât şi în străinătate”, mărturiseşte conservatorul emerit.
Florica Zaharia a strâns o colecţie impresionantă de costume tradiţionale de pe toate continentele: are aproape 13 mii de piese dintre care jumătate sunt româneşti. La piesele achiziţionate de-a lungul timpului se adaugă vreo două mii primite prin donaţie din Statele Unite, de la Muzeul Metropolitan de Artă, celebrul MET şi alte 274 donate de Paul Smith, fost director la CRAFT Museum. Fondatoarea Muzeului Texilelor din comuna Băița a fost decorată în primăvara anului trecut de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler” pentru întreaga activitate dedicată artei.
Fondatoarea Muzeului Texilelor din comuna Băița a fost decorată în primăvara anului trecut de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler” pentru întreaga activitate dedicată artei.
Laura OANA