Dreptul la bună guvernare

Carmen Hărău: „S-a rupt prima scoarţă a Programului de guvernare PSD”

Şi din scorţoasele fisuri răzbat, ca iarba rea, primejdiile anticipate de toţi finanţiştii cu bună credinţă: stabilitatea finanţelor publice se prăbuşeşte sub povara încasărilor mici şi a cheltuielilor faraonice.  „N-am nicio satisfacţie din eşecul cert al Guvernului Grindeanu. Aş fi vrut ca ţării mele să-i fie bine, chiar şi cu o guvernare PSD. Dar, la ceea ce se întâmplă acum, nu pot să n-am un sentiment de amărăciune, chiar de furie, pentru că electoratul a fost păcălit încă o dată şi mai ales pentru că se compromit echilibrele economice, câştigate cu mare greutate în ultimii ani”, a declarat senatorul PNL Carmen Hărău cu referire la datele oficiale privind execuţia bugetară pentru primul trimestru al anului 2017.

„În urmă cu doar câteva luni, domnul Dragnea, membru al Parlamentului, şeful Partidului Social Democrat, nu al Guvernului, se lăuda că este singurul care cunoaşte Programul de guvernare din scoarţă în scoarţă şi că doar el va avea grijă ca acesta să fie implementat de către Guvern întocmai cum a fost aprobat de Parlament. Nimeni din PSD, se vede treaba, n-a îndrăznit să-i şteargă zâmbetul de sub mustaţă şi bucuria de a veghea asupra Guvernului, deşi atât Constituţia, cât şi legile statului român ne spun cât se poate de clar că nu trăim la curtea Regelui Soare, în epoca „L’État c’est moi!” – „Statul sunt eu!”, în traducere”, spune Carmen Hărău în intervenţia sa de la tribuna Senatului.

Primele fisuri în doasca PSD-istă de guvernare

„Lăsând glumele la adresa liderului PSD, politician pe care-l ştiu capabil să le înţeleagă sensul – dar am îndoieli că le poate înţelege şi morala –, ar trebui să constatăm cum, la mai puţin de patru luni de la învestitura Guvernului, că au început să apară primele fisuri serioase în programul de guvernare şi primele promisiuni care nu se vor mai implementa niciodată, deşi au fost desenate graţios la tablă, în creioane colorate, prin studiouri de televiziune, în scopul colectării voturilor. TVA de 0% pentru construirea de locuinţe, publicitate sau pentru intrările în procesele tehnologice din agricultură, aşa-numitele inputuri, a fost un eşec anunţat al Guvernului Dragnea-Grindeanu, cu care s-au încăpăţânat să păcălească populaţia, în ciuda avertismentelor agenţilor economici din domeniu şi a sfatului, a opiniei specialiştilor fiscali.  Codul economic pare a fi o altă scamatorie marca PSD, prin care au început ciopârţirea politicii fiscale a României, sub pretextul că vor să adopte modele fiscale americane, modele fiscale la care americanii înşişi se pregătesc să renunţe în favoarea cotei unice de impozitare, aşa cum rezultă chiar din declaraţiile lor. Este o întreagă discuţie pe tema asta între fiscaliştii Statelor Unite”, argumentează senatorul PNL Hunedoara.

Peste tele-guvernarea PSD se lasă mira

Cifrele înregistrate oficial se întorc ca un bumerang împotriva propriilor aroganţe lansate de liderii PSD la adresa Guvernului Cioloş. „Odată cu publicarea datelor oficiale privind execuţia bugetară pentru primul trimestru al anului, oricine poate constata, fără să fie cine ştie ce specialist, că PSD a şubrezit la maximum stabilitatea finanţelor publice, înregistrând venituri mai mici ca pondere în PIB chiar şi faţă de guvernul anterior, pe care Domniile Lor l-au numit sistematic Guvernul Zero. Cu toate manipulările de date, cu toate tertipurile de amânări de plăţi sau de rambursări de TVA, Guvernul n-a putut să ascundă o realitate cruntă: bugetul a colectat mai puţine venituri din TVA, din accize, din impozitul pe profit. Şi, de departe, cea mai gravă nerealizare – zero euro atraşi pentru investiţii publice din fonduri europene nerambursabile”, mai adaugă Carmen Hărău în declaraţia sa.

Un dezastru cu efect de domino

„Prin execuţia bugetară profund defectuoasă, efectul pieselor de domino a început deja să ameninţe cu prăbuşirea întregul Program de guvernare al PSD. Execuţia bugetară dezastruoasă de la începutul anului ne spune cât se poate de clar că se strâng bani mai puţini la buget, dar se cheltuiesc mai mulţi, însă doar pentru consumul imediat, consum care nu induce în niciun caz prosperitate durabilă. Guvernul subzistă doar din împrumuturi. Prin urmare, toate promisiunile fantastice ale PSD încep a se nărui una câte una, asemenea pieselor de domino. N-am nicio satisfacţie din eşecul cert al Guvernului Grindeanu. Aş fi vrut ca ţării mele să-i fie bine, chiar şi cu o guvernare PSD. Dar, la ceea ce se întâmplă acum, nu pot să n-am un sentiment de amărăciune, chiar de furie, pentru că electoratul a fost păcălit încă o dată şi mai ales pentru că se compromit echilibrele economice, câştigate cu mare greutate în ultimii ani”, susţine senatorul liberal.

 

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *