Cinci milioane de euro pentru Castelul Corvinilor

Aproape cinci milioane de euro vor fi oferiţi de Uniunea Europeană pentru restaurarea Castelului Corvinilor. Primăria a semnat contractul cu ADR Vest și va urma să demareze licitațiile pentru atribuirea lucrărilor, care vor schimba înfățișarea monumentului medieval.

De-a lungul ultimelor două secole, Castelul Corvinilor a suferit numeroase intervenții de reabilitare, însă niciuna dintre ele nu se anunță atât de minuțioasă ca proiectul finanțat cu 21 de milioane de lei (98 la sută din valoarea sa), de Uniunea Europeană.

Proiectul, pentru care Primăria Hunedoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional (Regio-POR) 2014–2020, va fi implementat pe parcursul a 28 de luni. Activităţile prevăzute de el vizează consolidarea, restaurarea, amenajarea, refuncţionalizarea unor spaţii compatibile cu statutul de monument istoric, precum şi introducerea acestora în circuitul turistic. „Este primul proiect finanţat pe această Axă şi primul contract semnat. În general proiectele de patrimoniu sunt cele mai complexe, pentru că tipologia lucrărilor este mai sensibilă. Sunt lucrări meticuloase, lucrări calitative. Dacă această calitate nu se reflectă la finalul proiectului, obiectivul nu se pune în valoare, ci chiar i se pot aduce daune”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest.

După restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va creşte cu aproape 90.000 la finalul primului an după implementarea proiectului, ajungând la 350.000, au informat reprezentanţii Primăriei Hunedoara. „Din acest moment, trebuie să ne preocupe întocmirea corespunzătoare a documentelor, pentru ca procedurile de licitaţie să fie cât mai rapid făcute şi totodată proiectarea tehnică şi execuţia să fie achiziţionate de firme serioase, care să îşi facă datoria”, spune Dan Bobouţanu, primarul Hunedoarei.

O atenţie deosebită vor primi lucrările de restaurare a suprafeţelor pictate din Castelul Corvinilor, monumentul istoric fiind unicat în Ardeal prin frescele sale. „Picturile sunt o componentă extrem de importantă, pentru că Hunedoara se poate mândri cu suprafeţe de frescă unicat în acest spaţiu, atât cu conţinut laic, cât şi cu conţinut religios, în Loggia Matia, în Capelă şi la Sala Dietei”, a declarat Cristian Roman, directorul Castelului Corvinilor.

Castelul Corvinilor datează din secolul al XV-lea şi este unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din Transilvania. A fost construit în vremea lui Ioan de Hunedoara, iar din acea perioadă, până în prezent, a avut zeci de proprietari şi a găzduit numeroase familii de nobili. Chiar dacă monumentul nu prezintă acelaşi confort pe care îl oferă locuinţele contemporane, în trecut castelul era privit ca un imobil de lux.

 

Daniel GUȚĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *