Consiliul Concurenței: După ridicarea stării de alertă se vor relua inspecţiile

Consiliul Concurenţei nu a declanşat noi investigaţii în această perioadă dar, după ridicarea stării de alertă, va relua inspecţiile şi va începe cu inspecţii mici, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, care a precizat că până la finalul anului va finaliza o serie de investigaţii aflate în curs.

„Am funcţionat foarte bine în această perioadă – concentrările economice au decurs normal, în cazul investigaţiilor nu au existat întârzieri. Nu am derulat audieri, însă ne propunem să le reluăm în săptămânile următoare, mutându-le în format online. De asemenea, nu am declanşat noi investigaţii dar, după ridicarea stării de alertă, vom relua inspecţiile – vom începe cu inspecţii mici, astfel încât să ne dăm seama în ce condiţii le putem derula, înainte de a trece la cazurile mari. Până la finalul anului, vom finaliza o serie de investigaţii aflate în curs”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei în cadrul unui eveniment online, referindu-se la activitatea autorităţii române de concurenţă pe durata stării de urgenţă şi a stării de alertă şi la planurile pentru perioada următoare.

De altfel, autoritatea de concurenţă atrage atenţia că această situaţie nu va dura la nesfârşit.

„Vom comunica public momentul la care vom renunţa la această atitudine oarecum permisivă şi vom înceta emiterea unor astfel de îndrumări, atunci când situaţia se va normaliza”, a menţionat Bogdan Chiriţoiu.

În privinţa ajutorului de stat, preşedintele Consiliului Concurenţei este de părere că prioritatea acestui moment trebuie să fie implementarea măsurilor de sprijin luate deja pentru companiile mici, precum şi a celor anunţate pentru companiile mari.

„Prioritatea nu trebuie să fie să generăm noi şi noi măsuri de sprijin, ci să punem presiune pe aparatul administrativ să implementeze modificările deja legiferate”, a mai spus Bogdan Chiriţoiu.

El s-a referit şi aspectele la care trebuie să fie atenţi jucătorii din anumite sectoare în contextul nevoii crescute de cooperare în contextul actual (precum problemele de aprovizionare cu produse esenţiale, lanţul de distribuţie, activităţi de cercetare şi dezvoltare), creşterea (excesivă) a preţurilor, precum şi participarea companiilor în asociaţiile profesionale.

Preşedintele autorităţii de concurenţă a punctat că, în această perioadă, autoritatea a avut o atitudine mai permisivă faţă de anumite comportamente şi că, pe fondul crizei sanitare generate de pandemie, a acceptat lucruri pe care nu le-ar fi acceptat în mod normal.

În ultimele luni, Consiliul Concurenţei a primit un număr considerabil de solicitări din partea mediului de afaceri cu privire la posibilitatea „relaxării” unor reguli de concurenţă, la care a răspuns cu îndrumări (spre exemplu, privind comerţul online, retailul alimentar sau comerţul cu carburanţi).

În contextul acestei atitudini permisive a autorităţii cu privire la anumite forme de cooperare între companii concurente, specialiştii le recomandă companiilor să fie atente la comportamentele adoptate.

„Nu trebuie uitat că aceste forme de cooperare sunt permise în anumite limite, în contextul pandemiei. Pentru a beneficia de exceptare, o cooperare între competitori ar trebui să fie necesară, proporţională cu obiectivele urmărite şi limitată în timp. Trebuie acordată o atenţie deosebită formalizării cooperării (preferabil, în scris, cu limite şi reguli clare pentru toţi participanţii) şi schimburilor de informaţii ce vor avea loc pentru punerea în practică”, a precizat Georgiana Bădescu, coordonatoarea practicii de dreptul concurenţei a Schoenherr şi Asociaţii SCA.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *