E scris în stele – duminică, 23 aprilie 2023

Aspectul ceresc principal al acestei zile este redat de cuadratura Lunii de pe Gemeni cu planeta Saturn de pe Pești. Unghiul astral prezentat predispune la: necazuri, greutăţi, dezamăgiri, amânări, timiditate, pesimism şi blocaje emoţionale. Soluţia echilibrării acestor influenţe celeste disonante, şi astfel a corectării deficienţelor esenţiale ale zilei, stă în dezvoltarea personală a unor calităţi şi atitudini ce ne pot întări calitativ în plan emoţional, afectiv.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: În plan intelectual veţi dispune de o concentrare mentală cumva mai puţin activă. Astfel, ar fi indicat ca în această zi să vă relaxaţi şi să vă odihniţi ceva mai mult. Mult mai multă grijă, vă rog, şi cu sănătatea!

 

TAUR: Ar fi de bun augur să încercaţi să fiţi mai practici şi mai moderaţi în cheltuieli. Achiziţionaţi-vă doar produsele absolut necesare! Se pot ivi şi unele supărări sau deranjamente din parte unor amici.

 

GEMENI: Căutaţi să fiţi mai pozitivi şi mai optimişti! Nu cădeţi pradă frustrărilor şi altor atitudini negative! Exersaţi-vă spiritul practic şi fiţi ceva mai realiști! Se pot prezenta şi unele blocaje în plan profesional.

 

RAC: Veţi prezenta o stare emoţională uşor mai tensionată. Fiţi ceva mai atenţi şi cu sănătatea! Totodată, este o zi mai nefastă pentru călătorii, studiu, evaluări şi asumări de decizii importante.

 

LEU: Se pot ivi unele ipostaze dezamăgitoare din partea unor prieteni. Planurile voastre de viitor pot cunoaşte o complicaţie în atingerea obiectivelor. Mai multă atenţie la bani şi la un risc mai înalt de incidente!

 

FECIOARA: Vi se pot reliefa unele probleme de ordin profesional. Se prea poate şi ca anumite zvonuri nedrepte să vă păteze reputaţia. Mai multă atenţie în chestiuni de cuplu, dar şi, mai ales, în afaceri.

 

BALANŢA: Din păcate, nu este tocmai cea mai bună zi pentru studiu şi evaluări, aşadar fiţi ceva mai atenţi. Mai multă precauţie şi la drum ori la călătorii! În chestiuni ce ţin de sănătate se pot releva unele probleme.

 

SCORPION: Veţi resimţi o stare lăuntrică cumva mai aprigă şi mai puţin bine intenţionată în relaţiile cu cei din jur. Fiţi mai atenţi şi la bani! În dragoste, dar şi în chestiuni ce ţin de copii, se pot arăta unele dificultăţi.

 

SĂGETĂTOR: Nu prea se arată o zi cu satisfacţii în viaţa de cuplu. Aşadar, abordaţi o atitudine constructivă faţă de persoana iubită. Nu semnaţi contracte ori alte înţelegeri! Se pot prezenta şi unele probleme familiale.

 

CAPRICORN: La locul de muncă încercaţi să prezentaţi o atitudine mai înţelegătoare şi mai pozitivă faţă de colegi. Menajaţi-vă, cu mai mult interes, starea de sănătate! Căutaţi să fiţi mai moderaţi în discurs.

 

VĂRSĂTOR: În iubire vi se arată o doză mai înaltă de inconstanţă. Astfel, pentru a echilibra balanța, căutaţi să arătaţi cât mai multă tandreţe, afecţiune şi preţuire persoanei dragi! În plan financiar indiciile astrale vă sunt cam nefaste.

 

PEŞTI: Raporturile cu membrii familiei se vor arăta cam volatile. Nu este o zi recomandabilă pentru a vă ocupa de treburi domestice. Încercaţi, pe cât posibil, să nu prezentaţi o atitudine severă sau ursuză.

 

Astrele doar predispun, însă omul dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *