E scris în stele – duminică, 6 iunie 2021

Aspectarea astrologică principală a zilei este realizată de către opoziția lui Marte din Rac cu Pluton, în retrogradare, din Capricorn. Expresie acestui unghi celest este una problematică, aducând în vedere unele trăsături indezirabile, gen: maliţiozitate, impulsivitate, agresivitate, mâhnire, intoleranţă, imoralitate şi extremism. Calea temperării acestor manifestări astrale negative stă în dezvoltarea şi în expresia unor calităţi ce ţin de: autocontrol, empatie, simpatie şi respect, atât de sine, cât şi pentru aproapele nostru.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC:  Se poate manifesta o dublă provocare, atât la nivel familial, cât şi profesional. Optaţi să balansaţi aceste probleme şi veţi regăsi, mai apoi, cu certitudine o soluţionare. Încercaţi să vă menţineţi speranţa indiferent de situaţie!

 

TAUR: Energia zilei vă va aduce unele evenimente mai stresante care vă vor aduce reflexul de adaptare la o cotă ridicată. Încercaţi sa luaţi fiecare sarcina sau problemă pe rând si astfel veţi fi câştigători. Fiţi mai atenţi la testări şi la călătorii.

 

GEMENI: Încercaţi să fiţi ceva mai prudenţi cu banii şi cheltuielile, aceasta deoarece puteţi întâmpina, mai târziu, unele dificultăţi materiale. Ar fi recomandabil să vă întăriţi starea lăuntrică şi să priviţi viaţa într-o nuanţă mai optimistă.

 

RAC: Se pot ivi unele evenimente mai tracasante şi obositoare. Ar fi indicat să căutaţi, pe cât posibil, să vă întăriţi starea emoţională şi să nu gândiţi, sub nici o formă, negativist. În relaţia de cuplu puteţi simţi că ,,vă loviţi ca și de un zid”.

 

LEU: În această zi puteţi resimţi o stare interioara mai puţin încrezătoare. Fiţi mai atenţi şi galanţi în relaţia cu femeile, spre a nu vă atrage adversitatea vreuneia. Fiţi mai productivi, dar si mai toleranţi, la locul de muncă. Atenţie și cu sănătatea!

 

FECIOARA: Pot apărea unele situaţii de tip criză în relaţia cu prietenii buni. Deci, ar fi binevenit să calmaţi aceste dezacorduri şi să remediaţi, mai apoi, relaţia cu aceştia. În dragoste se pot manifesta unele episoade mai complicate.

 

BALANŢA: Energia astrelor acestei zile vă poate aduce o doză înaltă de instabilitate ori de neîncredere pe plan profesional. Luaţi lucrurile ,,la rece” şi nu reacţionaţi… Încă! Pot apărea şi unele probleme familiale ce necesită concentrarea voastră.

 

SCORPION: Evitaţi să judecaţi sau să vă exprimaţi într-un mod radical, indiferent de situaţie ori de provocare. Căutaţi-vă un echilibru, în tot şi în toate! Nu este o zi tocmai favorabilă pentru învăţare, testări sau călătorii.

 

SĂGETĂTOR: În această zi puteţi resimţi unele limitări de ordin financiar. Astfel, ar fi binevenit să încercaţi să vă realizaţi un plan de cheltuieli, spre a nu vă pune în pericol bugetul. Cu puţină voinţă, veţi depăşi mai orice impediment ivit.

 

CAPRICORN: Încercaţi să vă domoliţi orice tendinţă extremă şi fiţi mai toleranţi cu cei din jur. În planul cuplului se pot arăta unele divergenţe… Însă soluţia este legată de compromis şi de dialog. Evitaţi, pe cât posibil, tranzacţiile si afacerile.

 

VĂRSĂTOR: Destinul vă va oferi unele provocări cu un grad ceva mai dificil de rezolvare. Cu puţină voinţă şi încredere se arată, însă, şi soluţia. Fiţi mai atenţi şi cu sarcinile de la locul de muncă şi în relaţionarea cu colegii. Fiţi ceva mai prevăzători cu sănătatea.

 

PEŞTI: Relaţiile cu prietenii pot suferi unele tensionări sau neplăceri. Nici în dragoste, ori în relaţia cu copiii, lucrurile nu ,,stau tocmai roz”. Cheia soluţionării acestor dificultăți nu stă deocamdată la îndemâna voastră. Aşadar, va trebui doar să aşteptaţi…

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *