E scris în stele – luni, 10 octombrie 2022

Aspectul astrologic dominant al zilei este realizat de opoziţia Lunii de pe Berbec cu Soarele de pe Balanţă, rezultând fenomenul de Lună Plină. Acest unghi celest ne vorbeşte de: accese de furie, impulsivitate, orgoliu nestăvilit, aroganţă, egoism, extravaganţă, vanitate, snobism şi lipsă de măsură. Soluţia astrală a temperării deficienţelor zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi ce ţin de: înţelepciune, răbdare, integritate, corectitudine, bunăvoinţă şi optimism. Doar expresia acestor calităţi are, într-adevăr, potenţialul de a limita efectele adverse ale acestei aspectări care indică un ,,război în ceruri”, un conflict ce are urmări, chiar din plin, şi pe Pământ.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Vă veţi arăta mai duri şi mai încăpăţânaţi. Ar fi de dorit să reflectaţi ceva mai mult şi să prezentați o atitudine mai flexibilă şi înţelegătoare cu cei din jur. Mai multă atenţie și în cuplu şi în afaceri!

 

TAUR: Starea voastră de sănătate poate cunoaşte o semnificativă depreciere în această zi. Astfel, ar fi indicat să vă menajaţi şi să vă ocrotiţi mai serios în raport de aceste probleme de sănătate. Fiţi ceva mai laborioşi şi productivi la job.

 

GEMENI: Raporturile amicale se pot releva cumva mai instabile pentru această zi. Aşadar, dacă se arată dezamăgiri din partea prietenilor, fiţi cumva mai conciliaţi cu aceştia. Mai multă atenţie şi la evenimente mai neplăcute în viaţa amoroasă.

 

RAC: Vi se pot ivi unele evenimente turbulente în plan profesional. Astfel, fiţi ceva mai implicați la locul de muncă. În plan familial se pot arăta unele neînţelegeri sau conflicte cu un membru cu autoritate al casei.

 

LEU: Puteţi prezenta o stare emoţională cumva mai stresată şi surmenată. Ar fi recomandabil să vă odihniţi şi să vă relaxaţi ceva mai mult. Fiţi mai atenţi la drum ori la discuţii în contradictoriu.

 

FECIOARA: Vi se poate releva un semnificativ risc de incidente ori accidente. Aşadar, fiţi ceva mai prudenţi şi concentraţi! În plan financiar fiţi ceva mai ponderați și economi în cheltuieli, dar şi în investiţii.

 

BALANŢA: Nu lăsaţi să apară episoade divergente în viaţa voastră de cuplu! La cel mai mic semn de discordie, căutaţi o soluţie amiabilă şi echilibrată! Fiţi mai atenţi şi în afaceri. Încercaţi să vă temperaţi orgoliul!

 

SCORPION: Vi se pot reliefa unele probleme de sănătate. Încercaţi, astfel, să vă îngrijiți cât mai serios de starea de sănătate! Evitaţi să vă însinguraţi sau să vă retrageţi de lume. Atenţie mare şi la duşmanii secreţi!

 

SĂGETĂTOR: În dragoste vă veţi arăta destul de greu de mulţumit de către persoana iubită. Încercaţi să vă mai moderaţi şi fiţi mai recunoscători faţă de partener. Mai multă atenţie şi cu prietenii!

 

CAPRICORN: Nu vă planificaţi sau vă asumaţi treburi casnice majore pentru această zi, deoarece, foarte probabil, deznodământul nu va fi unul încântător. Fiţi mai atenţi şi în profesie şi nu intraţi în discuţii mai aprinse cu şeful.

 

VĂRSĂTOR: Nu vă veţi putea concentra prea bine treburilor ce implică efort mental sau comunicaţional. În concluzie, amânaţi astfel de chestiuni pentru o altă dată mai prielnică. Atenţie şi la călătorii şi examinări!

 

PEŞTI: Din ceea ce prezintă astrele, nu prea vi se arată un spor satisfăcător la bani. Astfel, ar fi deosebit de indicat să adoptaţi o atitudine financiară mai precaută şi chibzuită. Atenţie şi la unele mici riscuri de incidente ori accidente!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *