ACTUALITATEHOROSCOP

E scris în stele – luni, 27 iulie 2026

Aspectul astrologic principal al zilei este descris de cuadratura Lunii de pe Capricorn cu planeta Neptun, în retrogradare, de pe Berbec. Energia acestei zile este una cumva mai problematică, antrenând, în jurul nostru, situaţii ce stârnesc: confuzie, imoralitate, dezorganizare, iresponsabilitate şi decepţii. Totodată, tendinţa de a fugi de realitate ori de a scăpa de responsabilitate, prin intermediul reveriei, a visării, precum și a pasivităţii sau chiar și a viciilor, este o constantă a zilei, aşadar este absolut necesar să luăm măsuri pentru ca și rezultatul activităţilor zilei să nu fie un eşec lamentabil.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Imaginea voastră publică ar putea fi afectată pentru această zi. Astfel, căutaţi să înlăturaţi orice circumstanţă care poate avea un efect nedorit asupra reputației. Ar fi bine să fiţi şi ceva mai realişti şi obiectivi.

 

TAUR: Din păcate, nu este o zi favorabilă pentru evaluări şi călătorii, aşadar fiţi ceva mai precauţi. Căutaţi să nu vă refugiaţi în imaginaţie sau în abordări vicioase. Mai multă atenţie şi cu sănătatea.

 

GEMENI: Veţi manifesta o stare interioară mai confuză, nehotărâtă şi volatilă. Atenţie în legătură cu unele mici incidente. În raporturile cu prietenii sau protectorii puteți fi ușor ,,traşi pe sfoară”.

 

RAC: Relaţia cu persoana iubită se va arăta cumva mai instabilă şi nemulţumitoare. Fiţi mai atenţi şi în afaceri sau în tranzacţii. În chestiuni ce ţin de imagine publică şi profesie puteţi fi lezaţi de unele zvonuri dăunătoare.

 

LEU: Fiţi mai concentraţi la locul de muncă şi realizaţi-vă sarcinile cu atenţie şi precizie. Se pot arăta şi unele mici probleme de sănătate. În chestiuni ce ţin de învăţătură şi drumuri se pot ivi unele deranjamente.

 

FECIOARA: În dragoste, turnurile evenimentelor din această zi vă pot reliefa o stare de spirit cumva mai indispusă. Se arată o doză semnificativă de probleme şi în relaţia cu copiii. Atenţie şi la un potenţial risc de accidente.

 

BALANŢA: În familie se vor evidenţia unele evenimente mai neplăcute ce vor leza înţelegerea cu aceştia. Nu este o zi fastă pentru a demara treburi domestice. Mult mai multă atenţie în afaceri, dar şi în chestiuni de ordin legal.

 

SCORPION: Din cauza unei concentrări mentale mai greoaie veţi manifesta o judecată mai superficială şi veți propune un discurs mai puţin convingător. Fiţi mai atenţi cu sănătatea şi în raporturile de la locul de muncă.

 

SĂGETĂTOR: Sunteţi predispuşi spre a lua unele decizii mai alambicate în plan financiar. Astfel, fiţi mult mai prudenţi în chestiuni de ordin financiar. Totodată, şi în dragoste vă puteţi aştepta la unele desfăşurări mai puţin bune.

 

CAPRICORN: Veţi fi mai idealişti, sensibili şi visători. Pasaţi chestiunile care necesită simţ practic şi pragmatism pentru o altă zi. În chestiuni domestice sau familiale vă puteţi aştepta la unele evenimente cam nefaste.

 

VĂRSĂTOR: Veţi prezenta o stare interioară mai vulnerabilă şi volatilă. Încercaţi să vă întăriţi în plan emoţional! În discurs puteți manifesta unele carenţe de tact, deci ar fi bine să fiţi mai atenţi ce subiecte abordați.

 

PEŞTI: Relaţiile amicale se vor dovedi mai instabile şi tendenţioase în această zi. Aşadar, nu vă puneţi prea mari speranţe în ajutorul amicilor. În chestiuni ce ţin de bani sunteţi predispuşi spre decizii greşite.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul dispune!

 

Andrei SORA