E scris în stele – miercuri, 2 septembrie 2020

Aspectul astrologic reprezentativ al zilei este înfăptuit de opoziţia Lunii din Pești cu Soarele din semnul zodiacal al Fecioarei, rezultând astfel fenomenul de Lună Plină. Acest unghi celest ne vorbeşte de: accese de furie, impulsivitate, orgoliu nestăvilit, aroganţă, egoism, extravaganţă, vanitate, snobism şi lipsă de măsură. Soluţia astrală a temperării deficienţelor zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi ce ţin de: înţelepciune, răbdare, integritate, corectitudine, bunăvoinţă şi pozitivism. Doar expresia acestor calităţi are, într-adevăr, potenţialul de a limita efectele adverse ale acestei opoziţii care indică un ,,război în ceruri”, un conflict ce are urmări, chiar din plin, şi pe Pământ.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Starea voastră de sănătate poate cunoaşte o oarecare depreciere pentru această zi. Astfel, ar fi indicat să vă menajaţi şi ocrotiţi mai serios aceste probleme. Fiţi şi ceva mai laborioşi şi productivi la job.

 

TAUR: Raporturile amicale se vor releva cumva mai instabile pentru această zi. Aşadar, dacă se arată dezamăgiri din partea prietenilor fiţi cumva mai conciliaţi cu aceştia. Mai multă atenţie şi la evenimentele din viaţa amoroasă.

 

GEMENI: Se pot ivi unele evenimente turbulente în plan profesional. Astfel, fiţi ceva mai atenţi la locul de muncă. În plan familial se pot arăta unele neînţelegeri şi conflicte cu un membru cu autoritate al casei.

 

RAC: Veţi prezenta o stare emoţională cumva mai stresată şi surmenată. Ar fi recomandabil să vă odihniţi şi să vă relaxaţi ceva mai mult. Fiţi mai atenţi la drum sau la discuţii în contradictoriu.

 

LEU: Vi se poate releva un oarecare risc de incidente ori accidente. Aşadar, fiţi ceva mai prudenţi şi concentraţi. În plan financiar fiţi mai atenţi şi economi în cheltuieli, dar şi în investiţii.

 

FECIOARA: Nu lăsaţi să apară episoade divergente în viaţa voastră de cuplu! La cel mai mic semn de discordie căutaţi o soluţie amiabilă şi echilibrată. Fiţi mai atenţi şi în afaceri. Încercaţi, pe cât posibil, să vă temperaţi orgoliul!

 

BALANŢA: Se pot reliefa unele probleme de sănătate. Încercaţi, astfel, să vă menajaţi cât mai corect starea de sănătate. Evitaţi să vă însinguraţi sau să vă retrageţi de lume. Atenţie mai mare şi la duşmanii secreţi!

 

SCORPION: În dragoste vă veţi arăta mai cu toane şi destul de greu de mulţumit de persoana iubită. Încercaţi să vă moderaţi şi fiţi mai recunoscători faţa de persoana de alături. Mai multă atenţie şi cu prietenii!

 

SĂGETĂTOR: Nu vă planificaţi sau asumaţi treburi casnice pentru această zi, deoarece deznodământul nu va fi unul încântător. Fiţi mai atenţi şi în profesie şi nu intraţi în discuţii mai aprinse cu şeful.

 

CAPRICORN: Nu vă veţi putea concentra prea eficient treburilor care implică un constant efort mental şi comunicaţional. În concluzie, amânaţi astfel de chestiuni pentru o altă dată mai prielnică. Atenţie şi la călătorii şi la examinări!

 

VĂRSĂTOR: Din ceea ce prezintă astrele, nu prea vi se arată un spor satisfăcător la bani. Astfel, ar fi deosebit de indicat să adoptaţi o atitudine financiară mai austeră şi chibzuită. Atenţie şi la unele mici incidente!

 

PEŞTI: Vă veţi arăta mai duri şi mai încăpăţânaţi. Ar fi de dorit să reflectaţi mai mult şi să arătaţi o atitudine mai flexibilă şi mai înţelegătoare cu cei din jur. Mai multă atenţie în cuplu şi în afaceri!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi mai mereu dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.