E scris în stele – sâmbătă, 21 mai 2022

Evenimentul astral principal al zilei este oferit de către trecerea Soarelui pe semnul zodiacal al Gemenilor. Acest moment celest marchează, din punct de vedere astronomic, etapa de debut a perioadei finale a primăverii, dar totodată, din prisma astrologiei, indică şi o trecere spirituală însemnată de la sensul pragmatic şi senzual al Taurului, pe care l-am resimţit până de curând, la cel intelectual şi sociabil al Gemenilor. Această poziţionare astrologică, dat fiind faptul că Gemenii sunt guvernaţi de către Planeta Raţiunii, ne va amplifica, pentru perioada următoare, toate trăsăturile ce ţin de: agilitate, isteţime, adaptabilitate, inteligenţă, adaptabilitate, mobilitate şi abilitate.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Veţi fi mult mai comunicativi şi mai alerţi din punct de vedere mental, dispunând de o judecată sănătoasă. Este o zi potrivită pentru chestiuni ce ţin de învăţare şi examinări, dar şi pentru călătorii.

 

TAUR: Puteţi avea parte de noroc şi de un spor de zile mari la bani. În general, mai toate proiectele voastre financiare vă vor fi de bun augur. Puteţi achiziţiona și un produs, ori un obiect special, dorit de mai multă vreme.

 

GEMENI: Veţi fi mai energici, încrezători şi plini de energie. Veţi atrage privirile celor din jur şi veţi avea succes pe mai toate planurile. Este o zi favorabilă expresiei de sine şi tuturor situaţiilor ce aduc o doză de popularitate.

 

RAC: Este o zi foarte potrivită analizei şi reflexiei de sine. Ar fi chiar indicat să vă odihniţi ceva mai mult spre a vă ,,reîncărca bateriile” pentru zilele următoare. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă.

 

LEU: Prietenii şi activităţile de grup vă vor dărui mai multă energie pozitivă şi o stare lăuntrică ceva mai veselă. Aşadar, este o zi foarte bună pentru întâlniri şi ieşiri în oraş. Veţi fi şi cumva mai umanitari şi altruişti.

 

FECIOARA: Stelele vă arată un succes profesional răsunător. Astfel, este o zi foarte potrivită tuturor activităţilor ce conduc la stabilizare şi consolidare în carieră. Energia zilei vă va ajuta să câştigaţi respectul celor din jur.

 

BALANŢA: Acest aspect astrologic îi va favoriza îndeosebi pe cei ce vor fi testaţi sau evaluaţi în această zi. Este şi o zi fabuloasă pentru evoluţie spirituală, însă şi pentru călătorii, din obligaţie sau din plăcere.

 

SCORPION: Astrele indică o întărire şi o direcţionare mai clară a energiilor personale, în vederea îndeplinirii unui deziderat sau a unei ambiţii personale. Veţi avea şi mult mai mult succes la bani şi la alte beneficii materiale.

 

SĂGETĂTOR: Se arată o zi perfectă pentru ipostaza de cuplu. Înţelegerea, tandreţea şi afecţiunea persoanei iubite vă vor conferi un sentiment profund. Sunt predispoziţii faste şi pentru afaceri sau alte înţelegeri cu tentă oficială.

 

CAPRICORN: La locul de muncă vă veţi arăta mai angajaţi asupra sarcinilor repartizate şi veţi fi, ca şi rezultat, foarte productivi. Se mai arată că veţi avea parte de o stare generală de sănătate mai favorabilă.

 

VĂRSĂTOR: Veţi fi populari şi veţi avea parte de o zi cu evenimente frumoase, recreative. Este un moment favorabil pentru a vă dedica planurilor şi chestiunilor ce ţin de dragoste şi de alte sentimente pozitive.

 

PEŞTI: Viaţa familială vă va oferi o doză mai înaltă de linişte, tihnă şi mulţumire sufletească. Vă veţi înţelege mult mai bine cu părinţii şi veţi beneficia şi de un spor energic în mai toate activităţile casnice.

 

Să nu uitaţi că astrale doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *