E scris în stele – vineri, 8 ianuarie 2021

Aspectul astrologic determinant al zilei este rezultat de trecerea planetei Mercur pe semnul zodiacal al Vărsătorului. Iată un aspect celest oportun care, pentru perioada imediat următoare, ne va oferi mai multă: vivacitate, isteţime, adaptabilitate şi logică în acţiuni. Această energie mercuriană ne va amplifica viguros toate trăirile şi interesele ce ţin de: intelect, comunicare, inspiraţie şi reuşită socială. Astfel, astrele indică o perioadă a mentalului, analizei, concilierii şi cooperării.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Este o zi minunată pentru întâlniri şi reuniuni cu caracter social. Ar fi foarte bine dacă aţi planifica unele evenimente speciale alături de prieteni, acestea fiind, de altfel, de un real succes!

 

TAUR: Se pot ivi unele discuţii importante şi constructive cu superiorii de la locul de muncă. Puteţi prospecta şi unele oportunităţi mai satisfăcătoare legate de job. Se arată şi un câştig în privinţa reputaţiei.

 

GEMENI: În această zi vă veţi arată mai culţi şi mai cultivaţi din punct de vedere intelectual. Se mai pot arăta şi unele veşti încurajatoare precum şi unele potenţiale călătorii în urma cărora veţi obţine rezultatul dorit.

 

RAC: Astrele indică un moment favorabil pentru a vă analiza emoţiile şi starea afectivă actuală. Se pot ivi şi unele promisiuni de reuşită bănească. Mai multă atenţie în legătură cu un minor risc de incidente.

 

LEU: Este o zi minunată pentru a comunica mai natural, sincer şi onest cu persoana iubită. Se observă şi aspectări astrale ce vă vor conduce la succes în afaceri, negocieri şi în alte chestiuni de ordin legal.

 

FECIOARA: La locul de muncă vă veţi arăta mult mai implicaţi şi mai productivi. Comunicarea cu colegii se va efectua într-un mod plăcut şi lejer. Veţi afla unele informaţii importante legate de starea voastră de sănătate.

 

BALANŢA: Se prezintă o zi foarte prielnică în chestiuni ce ţin de dragoste şi iubire, relaţionând mult mai facil şi natural cu persoana de alături, însă şi cu copiii. Veţi fi şi ceva mai populari, destinşi şi mai sociabili.

 

SCORPION: Veţi putea dispune cu succes de unele modificări în cămin, dar şi alte amenajări ce ţin de casă. Comunicarea cu ceilalţi membrii ai familiei se va realiza într-un ritm degajat şi relaxat.

 

SĂGETĂTOR: Vă veţi arăta foarte isteţi, inventivi şi abili în plan intelectual. Se arată un bun noroc în chestiuni ce ţin de studiu, evaluări şi călătorii. Se pot ivi şi unele veşti bunicele la orizont.

 

CAPRICORN: Puteţi purta unele discuţii interesante şi de bun augur legate de bani. Aşadar, astrele relevă semne promiţătoare legate de finanţe. Vă puteţi ,,scoate la lumină” şi un talent inedit sau o capacitate mai specială.

 

VĂRSĂTOR: Vă veţi arăta mai deschişi, sociabili şi extrovertiţi. Totodată, îi veţi fermeca pe cei din jur cu inteligenţa şi elocvenţa de care veţi face dovadă. Se mai arată că veţi avea parte de mai multe treburi şi drumuri.

 

PEŞTI: Astrele indică că în această zi vă veţi urmări unele interese mai obscure şi discrete. Astfel, vă veţi dedica unor acţiuni cumva mai misterioase. Se prea poate să aflaţi o informaţie interesantă, un secret valoros.

 

Să nu uitaţi că astrale predispun, dar omul dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.