E scris în stele – joi, 24 octombrie 2019

Poziţionarea celestă principală a zilei este oferită de trecerea Soarelui pe semnul astral al Scorpionului. Acest moment astrologic marchează, din punct de vedere astronomic, debutul etapei medii a toamnei, dar totodată, din prisma astrologiei, indică şi o trecere spirituală însemnată de la sensul artistic, armonios şi diplomat al Balanţei, pe care l-am resimţit până de curând, la cel intens, enigmatic şi ambiţios al Scorpionului.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele indică o întărire şi o direcţionare mai clară a energiilor personale în vederea îndeplinirii unui deziderat sau a unei ambiţii personale. Veţi avea şi mai mult succes la bani şi la alte beneficii materiale.

 

TAUR: Se arată o zi perfectă pentru ipostaza de cuplu. Înţelegerea, tandreţea şi afecţiunea persoanei iubite vă vor oferi un sentiment profund şi înălţător. Sunt predispoziţii faste şi pentru afaceri şi alte înţelegeri serioase.

 

GEMENI: La locul de muncă vă veţi arăta mai angajaţi asupra sarcinilor repartizate şi veţi fi, ca rezultat, foarte productivi. Se mai arată că veţi avea parte de o stare generală de sănătate mai favorabilă.

 

RAC: Veţi fi populari şi veţi avea parte de o zi cu evenimente frumoase, distractive. Este un moment favorabil pentru a vă dedica planurilor şi chestiunilor ce ţin de dragoste şi de alte sentimente pozitive.

 

LEU: Viaţa familială vă va oferi o doză mai înaltă de linişte, tihnă, satisfacţie şi mulţumire sufletească. Vă veţi înţelege mult mai bine cu părinţii şi veţi beneficia şi de un spor energic în toate activităţile casnice.

 

FECIOARA: Veţi fi mult mai comunicativi şi mai alerţi din punct de vedere mental, dispunând de o judecată clară. Este o zi potrivită pentru chestiuni ce ţin de învăţare şi examinare, dar şi pentru călătorii.

 

BALANŢA: Puteţi avea parte de noroc şi de un spor de zile mari la bani. În general, mai toate proiectele voastre financiare vor fi de bun augur. Puteţi achiziţiona un produs, un obiect special, dorit de mai multă vreme.

 

SCORPION: Veţi fi mai energici, încrezători şi vivace. Veţi atrage privirile celor din jur şi veţi avea succes pe mai toate planurile. Este o zi favorabilă expresiei de sine, dar şi tuturor situaţilor ce aduc o doză de competiţie.

 

SĂGETĂTOR: Este o zi foarte potrivită analizei şi reflexiei de sine. Cel mai indicat ar fi să încercaţi să vă odihniţi ceva mai mult ,,spre a vă reîncărca bateriile pentru zilele următoare”. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă.

 

CAPRICORN: Prietenii şi activităţile de grup vă vor dărui mai multă energie pozitivă şi o stare lăuntrică ceva mai veselă. Aşadar, este o zi foarte pozitivă pentru întâlniri şi ieşiri în oraş. Veţi fi şi cumva mai umanitari şi altruişti.

 

VĂRSĂTOR: Stelele arată un succes profesional răsunător. Astfel, este o zi foarte potrivită tuturor activităţilor care conduc la stabilizare şi consolidare în carieră. Energia zilei vă va ajuta să câştigaţi, cu uşurinţă, respectul celor din jur.

 

PEŞTI: Astăzi acest aspect astrologic îi va favoriza îndeosebi pe aceia care vor fi testaţi sau evaluaţi în această zi. Este şi o zi fabuloasă pentru evoluţie spirituală, însă şi pentru călătorii, din obligaţie sau de plăcere.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.