E scris în stele – joi, 31 mai 2018

Aspectarea celestă principală a zilei este exprimată de trigonul Lunii din Capricorn cu planeta Uranus din Taur. Energia acestui aspect astrologic ne va aduce o doză înaltă de: originalitate, inventivitate, versatilitate, inovativitate, vizionarism şi independenţă. Totodată, această poziţionare celestă ne va oferi prilejul trăirii unor stări de spirit ceva mai fluctuante, trecând, relativ rapid,  de la o stare lăuntrică la o alta, opusă din punct de vedere afectiv.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: În această zi s-ar prea putea să beneficiaţi de o doză mai înaltă de notorietate, şi poate chiar şi de popularitate. Dar, în chestiuni ce ţin de sănătate, ar fi indicat să fiţi ceva mai grijulii şi să căutaţi să vă odihniţi.

 

TAUR: Veţi fi mai spirituali şi veţi avea şi o ,,măsură” mai bună de noroc în chestiuni ce ţin de călătorii, învăţătură, dar şi de studiu. Totodată, puteţi avea o şansă interesantă în activităţi ce ţin de speculă ori hazard.

 

GEMENI: Veţi dispune de o stare interioară cumva mai volatilă. Din ceea ce mai rezumă ,,vorba astrelor” se arată şi o trăire, ori o întâmplare, destul de enigmatică! Se mai văd şi ceva evenimente pozitive legat de casă.

 

RAC: Pentru această zi se întrevede în viaţa sentimentală o implicare mai tandră şi mai altruistă din partea persoanei dragi. Ca şi sistem de gândire veţi fi mai spirituali, mai intuitivi şi mai romantici.

 

LEU: Starea generală de sănătate va cunoaşte o doză de ameliorare. La locul de muncă veţi fi mai distraşi şi mai puţin concentraţi asupra sarcinilor repartizate. În schimb, se poate arată un noroc bunicel la bani.

 

FECIOARA: Veţi fi mai romantici şi amorezaţi. Raporturile sentimentale vor cunoaşte pentru această zi o direcţie mai fericită. Este o zi bună şi pentru a vă ocupa de cei mici. Se arată şi o atitudine de viaţă destul de idealistă.

 

BALANŢA: Astrele vă indică o zi mai liniştită şi odihnitoare în plan familial. Vă puteţi dedica şi chestiuni sensibile sau amenajării unui colţişor de suflet al casei. Se arată şi o intuitivitate mult mai pronunţată decât în alte zile.

 

SCORPION: Veţi fi mai poetici şi mai eleganţi în limbaj. Veţi dispune şi de o doză superioară de inspiraţie, dar veţi fi mai subiectivi în judecată. Totodată, aveţi o zi foarte bună pentru a vă apropia mai profund de prieteni.

 

SĂGETĂTOR: Vi se pot prezenta unele oportunităţi financiare destul de bunicele. Aşadar, fiţi cu un ochi întredeschis la şanse de ordin material. Totodată, în carieră vă puteţi aştepta şi la o simpatie a şefilor.

 

CAPRICORN: Vă veţi arăta ceva mai sensibili, sentimentali şi romantici. Aşadar, lăsaţi treburile pragmatice pentru o altă zi! Este o zi grozavă pentru evoluţie spirituală şi apropiere de Divinitate.

 

VĂRSĂTOR: Astrele vă indică cumva mai emoţionali în această zi. În plan lăuntric veţi fi mult mai receptivi la energiile ,,lumii nevăzute”. Vă puteţi ,,reîncărca bateriile” pentru a fi mai vitali în perioada următoare.

 

PEŞTI: Raporturile cu prietenii vor fi mult mai loiale şi mai sincere. Totodată, puteţi dobândi şi un ideal mai abstract de viaţă. Va fi o zi destul de interesantă în viaţa de cuplu, însă nefastă în chestiuni ce ţin de afaceri.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.