E scris în stele – marți, 19 septembrie 2017

Pentru astăzi, aspectul astral relevant este redat de conjuncţia Lunii cu planeta Marte sub semnul celest al Fecioarei. Această combinaţie astrală ne aduce, în plan personal, o energie celestă destul de tensionată care ne poate zădărnici capacitatea de a răspunde cu succes la provocările zilei. Această aspectare astrală furtunatică ne vorbeşte de: irascibilitate, agresivitate, imprevizibilitate, impulsivitate şi nesinceritate. Cea mai bună metodă de echilibrare, a acestor tendinţe distructive ale zilei, stă în dezvoltarea şi expresia, atât interioară cât şi exterioară, a unor trăsături pozitive ca şi îndrăzneala, curajul, fermitatea, ambiţia, hotărârea şi rezistenţa. Astfel, vom putea depăşi cu succes mai toate aceste provocări!

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Vor apărea indicii mai prielnice legate de starea voastră de sănătate. La locul de muncă veţi fi mai implicaţi şi mai productivi, colaborând mai facil şi cu colegii.

 

TAUR: În dragoste se arăta, per ansamblu, o zi favorabilă. Puteţi intra mai facil în discuţie cu persoana pe care o plăceţi şi veţi avea şi o atitudine mai convingătoare în raport cu aceasta.

 

GEMENI: Este o zi recomandată pentru a plănui sau efectua modificări semnificative legate de viaţa domestică şi familială. Comunicarea cu părinţii vă va reliefa un plus al acestei zile.

 

RAC: Veţi dispune de o acuitate mentală mai susţinută şi îi veţi impresiona pe ceilalţi cu talentul vostru oratoric. Este o zi foarte fastă pentru învăţare şi evaluări. Sunt aspectări favorabile şi pentru călătorii.

 

LEU: Se arată o zi cu noroc în plan financiar. Puteţi purta unele discuţii şi negocieri de interes pentru obiectivele voastre băneşti. Vă puteţi pune în practică şi unele abilităţi şi talente speciale.

 

FECIOARA: Vă veţi arăta mai isteţi, adaptabili şi comunicativi. Îi veţi impresiona pe cei din jur cu calităţile voastre intelectuale şi vă veţi prezenta mai descurcaţi în treburile cotidiene.

 

BALANŢA: Este o zi foarte potrivită pentru a vă dedica unor chestiuni sau afaceri mai discrete. Puteţi lectura o carte interesantă sau vă puteţi pune în practică unele planuri secrete. Anumite persoane vă vor bârfi.

 

SCORPION: Este un moment favorabil pentru a participa la o reuniune sau la un alt tip de întâlnire cu prietenii. Totodată, în această zi puteţi cunoaşte o persoană interesantă faţă de care veţi nutri sentimente de amiciţie.

 

SĂGETĂTOR: Aveţi parte de o zi oportună pentru chestiuni de ordin profesional. Se poate ivi o discuţie fructuoasă cu şeful sau o veste destul de bună din punct de vedere profesional.

 

CAPRICORN: Deţineţi aspectări minunate pentru călătorii şi relaţionarea cu persoanele de la mare distanţă. Va pot parveni unele veşti îmbucurătoare care vă vor confirma o alegere de viaţă.

 

VĂRSĂTOR: Astăzi se arată o stabilizare şi o întărire în raport emoţional şi mental. Puteţi dispune şi de un profit bunicel în plan material. Există un mic de risc de accidente ori incidente.

 

PEŞTI: În viaţa amoroasă veţi avea parte de o comunicare mult mai pozitivă şi sinceră cu persoana iubită. Veţi avea noroc şi în afaceri şi în chestiuni ce ţin de litigii de ordin legal.

 

Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul mereu dispune!

Andrei SORA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *