E scris în stele – marți, 8 mai 2018

Aspectul astrologic principal al zilei este descris de trigonul Lunii din Vărsător cu Venus din Gemeni. Această energie dulce ne va amplifica toate trăirile şi interesele ce ţin de: amor, sentimente, tandreţe, sensibilitate, delicateţe, gingăşie şi estetică. Astfel, astrele indică o zi a dragostei, a concilierii şi a cooperării. Energia Luceafărului de la asfinţit îi va ocroti, cu precădere, pe îndrăgostiţi, aceştia fiind întâii beneficiari ai acestei aspectării pozitive a boltei cereşti.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Raporturile cu prietenii vor fi mult mai loiale şi mai sincere. Totodată, puteţi dobândi şi un ideal mai abstract de viaţă. Ca şi sistem de gândire veţi fi mai spirituali, mai intuitivi şi mai romantici.

 

TAUR: În această zi s-ar prea putea să beneficiaţi de o doză mai înaltă de notorietate şi poate chiar şi de popularitate. Se mai poate arată un noroc bunicel la bani ori la alte valori semnificative.

 

GEMENI: Veţi fi mai spirituali şi veţi avea şi o ,,măsură” mai bună de noroc în chestiuni ce ţin de călătorii, învăţătură, dar şi de studiu. Se mai prezintă şi o atitudine de viaţă destul de sentimentală.

 

RAC: Veţi dispune de o stare interioară cumva mai volatilă. Din ceea ce mai rezumă ,,vorba astrelor” se arată şi o trăire, o întâmplare,  destul de enigmatică! Se arată şi o intuitivitate mult mai pronunţată faţă de în alte zile.

 

LEU: Pentru această zi se întrevede o implicare mai tandră şi mai altruistă faţă de persoana dragă. Totodată, aveţi o zi foarte bună pentru a vă apropia mai profund de prieteni.

 

FECIOARA: Starea generală de sănătate va cunoaşte o doză de ameliorare. La locul de muncă veţi fi mai distraşi şi mai puţin concentraţi asupra sarcinilor lucrative, dar, per total, vă puteţi aştepta la o atitudine de simpatie a şefilor.

 

BALANŢA: Veţi fi mai romantici, sensibili şi amorezaţi. Raporturile sentimentale vor cunoaşte, pentru această zi, o direcţie mai fericită. Este o zi grozavă pentru evoluţie spirituală şi pentru apropiere de Divinitate.

 

SCORPION: Astrele vă indică o zi mai liniştită şi odihnitoare în plan familial. Vă puteţi dedica şi unor chestiuni sensibile sau amenajării unui colţişor de suflet al casei. Vă mai puteţi ,,reîncărca bateriile” pentru în perioada următoare.

 

SĂGETĂTOR: Veţi fi mai poetici şi mai eleganţi în limbaj. Veţi dispune şi de o doză superioară de inspiraţie, dar veţi fi mai subiectivi în judecată. Va fi o zi destul de benefică în viaţa de cuplu şi în afaceri.

 

CAPRICORN: Vi se pot prezenta unele oportunităţi financiare destul de bunicele. Aşadar, fiţi cu un ochi întredeschis la şanse de ordin material. Şi în chestiuni ce ţin de sănătate se indică semne destul de bune.

 

VĂRSĂTOR: Vă veţi arăta mai sensibili, sentimentali şi mai romantici. Aşadar, lăsaţi treburile pragmatice pentru o altă zi! Totodată, puteţi avea o şansă interesantă în chestiuni ce ţin de popularitate.

 

PEŞTI: Astrele vă indică cumva mai emoţionali şi sensibili în această zi. În plan lăuntric veţi fi mult mai receptivi la energiile ,,lumii nevăzute”. Se mai văd şi ceva evenimente pozitive legat de casă.

 

Dragii mei, sa nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.