Economii la CEH. Societatea își va produce plasa pentru mină

Complexul Energetic Hunedoara își va face propria plasă de sârmă pentru a nu mai cumpăra. Se face achiziția utilajului respectiv, iar astfel se vor produce economii la bugetul societății, și așa greu încercat.

116.000 de lei alocă Complexul Energetic Hunedoara pentru mașina de împletit sârmă.

Mașina automată de împletit plasă (…) va fi folosită pentru împletirea de plasă metalică Ø 4mm utilizată în subteran pentru formarea tavanului artificial al abatajelor, la bandajarea lucrărilor miniere de deschidere-pregătire și a lucrărilor miniere de punere în siguranță a zăcământului. Pentru realizarea producției programate și a lucrărilor de deschidere-pregătire și de punere în siguranță a zăcământului produsul de plasă din sârmă metalică este indispensabil”, arată documentul.

Lipsa plasei de sârmă duce la sistarea activității de exploatare din subteran, respectiv la imposibilitatea derulării proceselor tehnologice din abataje și din lucrările miniere de deschidere și pregătire. Lipsa plasei de sârmă influențează neagtiv evoluția capacităților de producție, evoluția capacităților de punere în siguranță a zăcământului, securitatea personalului, prin generarea pericolului de producere a accidentelor umane, dar și securitatea zăcământului prin nerealizarea vitezei de avansare a abatajelor generând pericolul apariției focurilor endogene.

Mașina de împletit plasă va ajunge la mina Livezeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *