Elevii de liceu, invitați să „experimenteze” viața de student / „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!” a ajuns la ediția a X-a, aniversară

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii de liceu, împreună cu profesorii acestora, să participe, între 8 aprilie – 12 mai 2023, la cea de-a X-a ediție a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, având astfel ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile organizate de facultăți, să ia contact cu cei care sunt deja studenți și să cunoască îndeaproape orașul Timișoara.

Acțiunea, care este una de tradiţie, aflată acum la o ediţie aniversară, vizează informarea și familiarizarea liceenilor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții spre învățământul superior și orientarea lor către o carieră de succes.

De asemenea, în cadrul evenimentului, facultățile Universității Politehnica Timișoara vor orgaaniza o serie de concursuri dedicate elevilor de liceu:

  • Concursul de arhitectură „Hans Fackelmann”

Organizator: Facultatea de Arhitectură și Urbanism

Etapa finală: 22.04.2023

Detalii: https://www.vreaulaarhitectura.ro/regulament

 

  • Concursul de Matematică „Valeriu Alaci”

Organizator: Facultatea de Automatică și Calculatoare

Etapa finală: 05-06.05.2023

Detalii: https://www.concursulvaleriualaci.upt.ro/concurs

 

  • Concursul EcoSmarTim

Organizator: Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului

Etapa finală: 22.04.2023

Detalii: https://chim.upt.ro/ro/evenimente/ecosmartim-educatia-ecologica-salveaza-mediul

 

  • Concursul „Construcţiile – Tradiţie și Viitor”

Organizator: Facultatea de Construcții

Etapa finală: 08.04.2023

Detalii: https://www.ct.upt.ro/studenti/concurs/index.htm

 

  • Concursul „Electronica între hardware și software”

Organizator: Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale

Etapa finală: 11.05.2023

Detalii: https://etc.upt.ro/avizier/concursuri-studentesti/concursul-electronica-intre-hardware-si-software-2023

 

  • Concursul Profesional de Idei „Intelligent Electricity Generation”

Organizator: Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică

Etapa finală: 06.05.2023

Detalii: https://iee.upt.ro/web/ro/ieg

 

  • Concursul „Anton Saimac”

Organizator: Facultatea de Inginerie din Hunedoara

Etapa finală: 08.04.2023

Detalii: http://www.fih.upt.ro/sites/antonsaimac/

 

  • Escape Game – Acceptă provocarea MPT

Organizator: Facultatea de Management în Producție și Transporturi

Etapa finală: 21-22.04.2023

Detalii: https://www.mpt.upt.ro/noutati/concurs.html

 

  • Concursul de proiecte tehnice „Leonardo da Vinci”

Organizator: Facultatea de Mecanică

Etapa finală: 26-28.04.2023

Detalii: http://mec.upt.ro/fisiere/2022-2023/banner_s2/Descriere_concurs.pdf

 

  • Olimpiadele comunicării

Organizator: Facultatea de Științe ale Comunicării

Etapa finală: 12.05.2023

Detalii: https://sc.upt.ro/ro/evenimente/olimpiadele-comunicarii

 

Detalii privind perioada de înscriere și modalitățile de calificare în runda finală pot fi consultate online, pe paginile web ale concursurilor, menționate mai sus. Câștigătorii concursurilor pot fi admiși în UPT fără concurs de admitere (conform metodologiei). 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *