Evadare pe tărâmul unde soarele răsare din mare și se odihnește după Muntele Olimp

O țară plină de legende, cu o istorie străveche și unică, unde găsești și munți, și mare, ape calde sau reci, în nuanțe de la albastru-verzui până la auriul undelor ce sclipesc în nisip, un loc unde marea nu-și pierde niciodată farmecul aparte. Demult, tare demult, zeii și-au ales tărâmul aici, acolo unde soarele își scaldă chipul în Marea Egee la răsărit și se duce să-și odihnească tributul adus după o zi plină, dincolo de Muntele Olimp; aici știi că ai pășit în Grădina lui Dumnezeu.

Ce aș mai putea adăuga eu, un simplu muritor, la tot ceea ce au scris și au spus de-a lungul timpului atâția oameni de cultură, scriitori și filosofi, despre frumoasa Grecie? Poate doar pentru că acest tărâm rămâne mereu o descoperire; pentru oricine, oricând.

De îndată ce lași în urmă vecinii bulgari și te apropii de Grecia, peisajele se transformă, iar cu un lung zâmbet de bun-venit te întâmpină șirurile de leandri care străjuiesc șoselele, conducându-te la o mare sărbătoare.

Culoarea cerului și strălucirea soarelui verii, din septembrie, mângâie rozul și albul leandrilor, care îşi flutură florile în adierea vântului ca și cum ar dansa, vestind un tărâm unde muntele coboară spre mare și soarele te îmbrățișează cu lumina lui. Și iată, în față încep să se adune toate ingredientele unei vacanțe reușite, înlesnită de drumurile și autostrăzile continue, de bună calitate, bine întreținute și illuminate.

Toate îţi transmit că ai făcut o alegere inspirată pentru zilele de concediu. Pus la dispoziție de agenția de turism, ghidul Toni Bejan a explicat cui se datorează faptul că poporul elen beneficiază de această infrastructură pusă la punct: prin contribuția definitorie, în mare parte, a fondurilor europene atrase prin diverse proiecte de dezvoltare. În același timp, poporul grec nu s-a sfiit de la a-și impune propriile concepte și priorități în dezvoltarea infrastructurii.

Aproape fiecare bucată de pământ, fie că se află la șes, la înălțime sau pe un sol arid sau pietros, este valorificată. Cât vezi cu ochii se întind plantații de măslini, pomi fructiferi, cereale, viță-de-vie și chiar bumbac. Pe terasamentele unde au existat exploatări de marmură sau granit au fost plantați arbori, contribuind la conservarea peisajului. Din acest tablou nu lipsesc chiparoșii, simboluri ale Greciei, și pinii de coastă care străjuiesc plajele şi completează farmecul natural al ținutului elen.

Iar după aceste câmpuri și dealuri care respiră tradiție, ajungi la Paralia Katerini, o stațiune de coastă însorită, unde muntele coboară aproape până la mare și atmosfera estivală te întâmpină cu întreaga sa splendoare.

Am ajuns în stațiune, unde clădirile rareori depășesc două etaje, împrejmuite cu flori de diferite culori și specii. În aer plutește miros de sare și apă, oamenii sunt relaxați și bronzați, zâmbesc, iar limba română se aude peste tot.

E ora prânzului, șlapii scârțâie pe asfaltul presărat cu nisip, iar cei mici vin alene de la plajă. Obosită după 24 de ore de călătorie, dar nerăbdătoare, arunc bagajele în cameră și alerg spre mare, care se afla la doar cinci minute de mers. Vreau să simt pulsul plajei și răcoarea apei care mă întâmpină. Parcă doar pe mine mă aștepta.

Deși era septembrie, plaja era plină, ca în mijlocul verii, iar partea stângă de la faimoasa biserică de pe faleză era mai aerisită. Primul pas a fost spre valul ce venea și se întorcea neobosit, ca o respirație a mării. Mi-am ostoit privirea în largul nesfârșit, încercând zadarnic să-l cuprind. Am rămas nemișcată, mulțumindu-i lui Dumnezeu că mi-a fost dat să-i văd creația; aici parcă începe facerea lumii, din întâlnirea fără sfârșit a cerului cu marea.

Ne-am așezat pe două șezlonguri goale; băuturile erau incluse în preț – spre deosebire de Mamaia, unde șezlongul și consumatia se plătesc separat. La cafea primești și apă, iar la două beri am avut și un pahar de alune, care mi-au făcut ziua și mai frumoasă, așa cum simți la începutul unui sejur. Spre surprinderea mea, deși credeam că grecii sunt zgârciți, ospitalitatea lor m-a contrazis, caldă și primitoare.

Și cu ce să începi când te aventurezi în câteva excursii, dacă nu cu Muntele zeilor, Olimp – unde Zeus domnea alături de Hera, Atena, Apollo și ceilalți zei.

Se spune că Zeus, atras de muritori, își urma pasiunile, iar Hera, geloasă, veghea mereu, pentru ca Hera să nu-i simtă escapadele, Zeus se scălda în apele sacre și se retrăgea în celebra grotă, un loc de putere și mister. Pe cărările Olimpului, prin păduri de conifere și pajiști alpine, fiecare pas între stânci și izvoare te apropie de legenda care respiră aici, printre vânt, apă și lumina muntelui.

În același timp, creștinătatea răzbate prin liniștea Schitului Sfântului Dionisie, așezat pe stânci abrupte, simbol al ortodoxismului și al credinței vechi. La poalele muntelui, Mănăstirea Efrem Sirul impresionează prin aria sa largă, perfect amenajată și îngrijită; aici locuiesc doar câteva maici, dar ospitalitatea lor te întâmpină cu bucate tradiționale și câte o cafea pregătită cu grijă.

Mănăstirea poartă numele Sfântului Efrem Sirul, teolog și poet creștin din secolul al IV-lea, cunoscut pentru scrierile sale pline de înțelepciune duhovnicească, venerate și astăzi în tradiția ortodoxă. În apropiere, Mănăstirea Irina Hrisovalantou, înconjurată de natură, aduce simplitatea vieții monahale și atmosfera meditativă, invitând vizitatorul să contemple atât frumusețea naturii, cât și credința ortodoxă care definește Olimpului

În călătoria pe Olimp, fiecare pas devine o întâlnire cu misterul, natura și credința, iar miturile zeilor se împletesc cu liniștea mănăstirilor, oferind o experiență ce rămâne în inimă.