Evoluția infecției cu virus West Nile

Prin adresa nr. 1373/12.09.2019 Institutul Național de Sănătate Publică și înregistrată la DSP Hunedoara cu nr.8590/13.09.2019, acesta  ne informează că pe teritoriul României au fost semnalate prezența mai multor specii de țânțari :

  • Specia Culex pipiens – specie care este implicată în transmiterea virusului West Nile.
  • Specia de țânțari Aedes albopictus, specie puternic invazivă, diurnă.

Astfel, specialiștii de la INSP recomandă evitarea, pe cât posibil, a zonelor infestate cu țânțari. Dacă totuşi ieşim în parc sau în spaţii deschise, este bine să purtăm haine de culori deschise care să protejeze braţele şi picioarele. Culoarea deschisă ajută prin contrast la identificarea ușoară a țânțarilor. Se recomandă, de asemenea, purtarea pantalonilor lungi. Se recomandă purtarea de tricouri, bluze sau cămăși cu mâneci lungi. Este indicat ca încălțămintea să nu fie prevăzută cu decupaje.Se recomandă aplicarea repetată la 1-3 ore a unui spray repelent pentru insecte pe pielea expusă (mâini, brațe, antebrațe, ceafă) sau a unui insecticid pe pantaloni, manșete, ciorapi și pe mâneci.

În sezonul 2018 în România, în perioada 2.05.2018-6.09.2018 s-au înregistrat 166 cazuri de infecție cu virusul West Nile. S-au înregistrat 17 decese (6 decese în București, 3 în județul Iași, 2 în județul Olt și câte 1 deces în județele Galați, Covasna, Dâmboviâa, Constanța, Dolj și Teleorman).

In sezonul 2019, in perioada 03.06.2019-12.09.2019 au fost inregistrate 33 cazuri de infectie cu virusul West Nile.

S-au inregistrat trei decese: câte un caz în județele: Călărași, Buzău si Vrancea. Cazurile s-au inregistrat la urmatoarele grupe de varsta:
Grupa de varsta(ani)    Nr. cazuri
15-19                                  0
20-29                                0
30-39                                4
40-49                                6
50-59                                3
60-69                              12
70-79                                5
≥ 80                                  3

Sursă: CNSCBT

Datorită condițiilor meteorologice favorabile un număr mare de persoane își petrec zilele libere „în natură, la iarbă verde”, considerăm util să transmitem către populația județului recomandări pentru a preveni înțepăturile de țânțari și consecințele neplăcute și uneori grave ale acestora.

Febra West Nile este o boală produsă de virusul West Nile. Principala cale de transmitere a acestei infecții la om este prin înțepătură de țânțar.

Țânțarii se infectează în urma hrănirii cu sânge de la o pasăre infectată. Odată infectat (cu virusul West Nile) țânțarul rămâne așa toată viața și are potențialul de a transmite virusul la orice gazdă vertebrată pe care o are musca pentru a se hrăni. Omul este numai gazda accidentală în acest ciclu.Perioada de incubație a infecției cu virus West Nile la om este cuprinsă între 3-15 zile după intepătura unui țânțar infectat.

Cele mai multe cazuri sunt asimptomatice.

În 15-20% dintre cazuri sunt raportate simptome similare unei gripe ușoare, în general caracterizate prin debut brusc cu febră, cefalee, mialgii, stare de rău, anorexie, grețuri și vărsături.

O mică parte dintre pacienți pot prezenta fenomene eruptive cutanate: eritem maculopapular sau morbiliform care interesează gâtul, trunchiul, brațele sau membrele inferioare. Boala poate dura între 2-5 zile. În mai puțin de 1% dintre cazuri pot apărea simptome neurologice ca meningita, meningoencefalita sau mielita în general asociate cu febră. Pacienții care dezvoltă simptome neurologice sunt în general împărțiți în trei categorii: meningita West Nile (WNM), encefalita West Nile (WNE) și paralizie acută flască (WNP).

Recuperarea după boală este completă, mai rapidă la copii decât la adulți de cele mai multe ori însoțită de slăbiciune și mialgii pe termen lung- aproximativ 1 an de la debutul simptomelor. Sechele permanente nu au fost descrise.

Vârsta înaintată este cel mai important factor de risc pentru formele severe de boală neurologică după infecție, riscul crește semnificativ în rândul persoanelor peste 50 de ani. Comparativ cu adulții, copii infectați cu virus West Nile au durata spitalizării mai scurtă, mai puține simptome neurologice și o mai bună revenire după boală, iar mortalitatea este mai mică.

Nu există un tratament specific al acestei boli si nici un vaccin care să o prevină, utilizarea repelentelor și a îmbrăcamintei adecvate pentru a împiedica mușcătura de țânțar sunt principalele măsuri de prevenire a îmbolnăvirii. Pentru cazurile severe pacienții spitalizați primesc tratament simptomatic (antialgice) și suportiv (cum ar fi perfuzii).

  Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara a transmis tuturor primăriilor de pe teritoriul județului măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a impiedica dezvoltarea țânțarilor , vectori ce pot transmite infecția cu virus West Nile:

  • actiuni de dezinsecție,
  • amenajarea zonelor limitrofe bogate în vegetație,
  • asanarea suprafețelor acoperite de luciu de apă
  • salubrizarea teritoriului, intensificarea ritmului de ridicare a deșeurilor menajere.

Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara recomandă, pentru prevenirea apariției unor cazuri de meningite/meningo-enecefalite datorate virusului West Nile transmis de țânțari, următoarele:

  • evitarea expunerii la țânțari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
  • evitarea zonelor cu multă vegetație și umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.);
  • utilizarea substanțelor chimice repelente de țânţari;
  • asigurarea măsurilor de desecare a bălțirilor de apă din jurul gospodăriilor;
  • îndepărtarea recipientelor de apă stătută și a gunoiului menajer;
  • prezentarea de urgență la cel mai apropiat cabinet medical, dacă identificați

următoarele semne și simptome: febră ridicată, durere de cap intensă, vărsături,

erupții cutanate, oboseală cronică, slăbiciune musculară.

 

Director Executiv Del.                                        Medic şef Departament S.S.P.,

Ec. Pera-Stefanie Adina-Ileana                       Dr. Cecilia Birău

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *